Academos
  1. Subiecte
  2. Bacalaureat
  3. Informatică științele naturii, C
  4. 2024 august
  5. Subiectul al II-lea, 3.

Subiectul al II-lea, 3.

Bacalaureat 2024, Informatică științele naturii, C, sesiunea august.

Gama muzicală conține, în această ordine, notele do, re, mi, fa, sol, la, si. Două note formează un interval muzical, iar acesta este numit terță dacă, în ordinea din gamă, între cele două note există o singură altă notă muzicală. În notația englezească se folosesc unele litere mari ale alfabetului pentru notele muzicale, astfel: litera A pentru nota la, litera B pentru nota si, apoi, în ordine, litera C pentru nota do, litera D pentru nota re, litera E pentru nota mi, litera F pentru nota fa și litera G pentru nota sol. Variabilele nota1 și nota2 memorează literele corespunzătoare notației englezești pentru două note care formează un interval muzical, date în ordinea din gamă, nota1 memorând una dintre literele C, D, E, F sau G.

Cerința

6 puncte

Declarați variabilele nota1 și nota2 și scrieți o secvență de instrucțiuni C/C++ în urma executării căreia să se afișeze pe ecran mesajul TERTA, dacă intervalul respectiv formează o terță, sau mesajul NU, în caz contrar. Exemplu: dacă în variabila nota1 se memorează litera G (pentru nota sol), iar în variabila nota2 se memorează litera B (pentru nota si), se afișează mesajul TERTA. (6p.)

Arată baremul

SUBIECTUL al II-lea, 3. Pentru rezolvare corectă - 6p. -declarare a variabilelor - 1p. -afișare a datelor conform cerinței (*) - 4p. -corectitudine globală a secvenței¹⁾ - 1p. (*) Se acordă câte 1p. pentru fiecare aspect specific (tratare a cazului în care câmpul nota1 corespunde unei note din mulțimea {do, re, mi}, tratare a cazului în care câmpul nota1 corespunde unei note din mulțimea {fa, sol}, utilizarea unor notații englezești ale notelor pe baza unor constante de tip caracter, corelare mesaje-note) conform cerinței. ¹⁾ Corectitudinea globală vizează structura, sintaxa, alte aspecte neprecizate în barem.

Același item în alte lucrări

Sesiuni de examen

2026
2025
2024
2023
2022
2021

Simulări și modele de subiect

2026
2025

Toate variantele itemului Subiectul al II-lea, 3. pe o singură pagină

Exersează zilnic cu Academos

Aplicația pentru Evaluarea Națională și Bac. În curând pe:

  • App Store
  • Google Play