Cerința
10 puncteTerenul alocat unui târg de jucării artizanale a fost împărțit în zone dispuse ca elementele unui tablou unidimensional. Pentru a putea fi testate de copii, fiecare jucărie are alocată o zonă și este identificată printr-un număr natural. Organizatorii au hotărât eliminarea celei de a doua și a penultimei jucării și rearanjarea celor păstrate, astfel încât prima să rămână pe aceeași poziție, să nu existe zone intermediare libere, iar jucăriile păstrate să rămână în ordinea stabilită inițial, ca în exemplu. Scrieți un program C/C++ care citește de la tastatură numere naturale din intervalul [4,10²], și anume n și cele n elemente ale unui tablou unidimensional, reprezentând numerele de identificare ale jucăriilor, în ordinea plasării lor inițiale pe teren. Programul modifică apoi tabloul în memorie corespunzător hotărârii organizatorilor și afișează pe ecran tabloul obținut, cu elementele separate prin câte un spațiu. Exemplu: pentru n=5 și tabloul 85 36 26 12 25 se obține tabloul 85 26 25. (10p.)
