Cerința
2 puncteNumiți un lider politic precizat în sursa A. 2 puncte
Bacalaureat 2025, Istorie, sesiunea iunie-iulie.
Citiți, cu atenție, sursele de mai jos: A. „Stalin fusese în stare să impună frontierele Europei de Est fără să-și asume un risc ieșit din comun, deoarece armatele sale ocupau deja zonele respective. Însă atunci când a fost vorba să impună regimuri de tip sovietic în aceste teritorii, el s-a dovedit mult mai prudent. Ca urmare, în primii doi ani de după război, numai Iugoslavia și Albania au instituit dictaturi comuniste. Celelalte cinci țări care făceau parte din sfera de influență sovietică – Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România și Ungaria – au avut guverne de coaliție în care comuniștii erau mai puternici, dar încă nu dețineau supremația. Două dintre țări – Cehoslovacia și Ungaria – au ținut în primul an după război alegeri care au produs sisteme multipartinice veritabile. [...] În septembrie 1947, Andrei Jdanov, care pentru o lungă perioadă de timp a fost considerat cel mai apropiat colaborator al lui Stalin, identifica două categorii de state în ceea ce el denumea frontul antifascist din Europa de Est. [...] El a numit Iugoslavia, Polonia, Cehoslovacia și Albania noi democrații. Bulgaria, România și Ungaria erau plasate în altă categorie, fără ca acesteia să i se dea o etichetă clară.“ (H. Kissinger, Diplomația)
B. „Detonatorul primei crize a democrațiilor populare l-a constituit problema iugoslavă. Ruptura dintre Iugoslavia lui Tito și Uniunea Sovietică a devenit evidentă la 1 iulie 1948. Ea se explică prin opoziția dintre naționalismul iugoslav și voința de dominație a lui Stalin [...]. Cea de-a doua criză a fost mult mai prelungită în timp [...]. În 1961, Albania s-a situat de partea Chinei în conflictul sovieto-chinez și a rupt relațiile cu URSS. În 1964, conducătorii români au refuzat planul de împărțire a activităților stabilit de Hrușciov, ce condamna România să devină o simplă țară agrară, dezvoltând o critică cu caracter național ce afirma independența României în raport cu URSS. Cu toate acestea, evenimentele cele mai spectaculoase au avut loc în 1968. O viguroasă mișcare de eliberare s-a afirmat chiar în Partidul Comunist Cehoslovac (Primăvara de la Praga). Ca să-i pună capăt, trupe ale Uniunii Sovietice și a încă patru dintre aliații din Pactul de la Varșovia [...] au invadat Cehoslovacia, pe care au ocupat-o militar.“ (J. Carpentier, Fr. Lebrun, Istoria Europei)
Pornind de la aceste surse, răspundeți la următoarele cerințe:
Numiți un lider politic precizat în sursa A. 2 puncte
| 2026 | |
|---|---|
| 2025 | |
| 2024 | |
| 2023 | |
| 2022 | |
| 2021 |
| 2026 | |
|---|---|
| 2025 |
Toate variantele itemului Subiectul I, 1. pe o singură pagină
Aplicația pentru Evaluarea Națională și Bac. În curând pe: