Subiectul al II-lea, 3.

Citiți, cu atenție, sursa de mai jos: „Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 3-5 martie 1949 a hotărât «transformarea socialistă a agriculturii», ceea ce însemna colectivizarea ei. [...] Către sfârșitul anului existau 56 de gospodării colective, dar numărul lor creștea încet și țăranii nu arătau entuziasm în a se înscrie, fapt ce făcea ca apelul la violență să fie inevitabil. După declanșarea colectivizării, circa 80 000 de țărani au fost aruncați în închisoare. Țara a devenit o imensă sală de tribunal, circa 30 000 de țărani fiind judecați public pentru sabotarea eforturilor de colectivizare. Colectivizarea a luat oficial sfârșit abia în 1962, când 60% din terenul arabil al țării a intrat în proprietatea gospodăriilor colective și circa 30% în cea a gospodăriilor de stat. Proprietatea personală s-a menținut în regiunile unde organizarea socialistă a agriculturii, pe suprafețe mari, a fost imposibilă. [...] O altă noutate pentru România a constituit-o introducerea muncii forțate la proporții industriale. [...] La 25 mai 1949, Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român a decis construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră. Obiectivele economice care au stat la baza acestui proiect au fost îndoielnice. [...] Înainte de toate, proiectul a servit ca un spațiu ideal pentru lagărele de muncă forțată, în care au fost internați toți «dușmanii regimului» [...]. La începutul anilor 1950 erau internate în diverse lagăre de muncă 80 000 de persoane, dintre care 40 000 la Canalul Dunăre-Marea Neagră, pentru care lucrau opt lagăre și 20 000 de muncitori voluntari. [...] În toamna anului 1952 a fost adoptată noua Constituție a Republicii Populare Române, în care se afirma că aceasta luase ființă «ca rezultat al victoriei istorice a Uniunii Sovietice asupra fascismului german și al eliberării României de către glorioasa Armată Sovietică». R. P. Română era declarată «un stat al oamenilor muncii de la orașe și sate» și [...] se preciza că Partidul Muncitoresc Român este «forța conducătoare a organizațiilor muncii, precum și a organelor și instituțiilor de stat».“ (I. A. Pop, I. Bolovan, Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova)

Pornind de la această sursă, răspundeți la următoarele cerințe: