Subiectul I, A. 4.

Citește următorul fragment:

Primele îndrumări, care probabil au hotărât în bună parte mersul carierei mele de profesor și publicist, le-am primit de la tatăl meu. Zic „probabil”, fiindcă despre propria viață cine face mărturisiri nu poate să nu amestece în ele și o mare doză de subiectivitate.

Tatăl m-a crescut foarte sever. Severitatea era în firea sa și era și în metoda educației de pe acea vreme. Acum șaptezeci de ani nu era la modă pedagogia indulgentă de astăzi. Copiii nu aveau dreptul să-și facă toate plăcerile. Mi-a fost interzisă astfel orice distracție prelungită și cu deosebire eram ferit de orice distracție care se putea preface în obicei. Un servitor al casei, [...] scripcar* în ceasurile lui libere, își pusese în cap să mă învețe și pe mine meșteșugul lui, dar tatăl meu, prinzând de veste, l-a certat strașnic și l-a mutat numaidecât cu serviciul. Aveam pe atunci trei ani și mi-aduc aminte bine de vorbele cu care l-a certat [...]: „Ce vrei, [...] să faci din copilul meu un pierde-vară?”. Severitatea aceasta ceda în cazul când eram bolnav. Atunci era de acord și tatăl cu pedagogia indulgentă.

Prima clasă primară am făcut-o în școala satului meu natal, Butoiești, în județul Mehedinți, la vârsta de șase ani. Aveam ca învățător pe un bătrân, care știa citi și scrie potrivit, dar de socotit era rămas la cele patru operații aritmetice elementare. Când am terminat anul primei clase primare, știam mai mult decât învățătorul, dar nu fiindcă tatăl mă ajutase, ci prin munca proprie, făcută sub ochiul lui sever. Acest ochi sever m-a urmărit în tot cursul studiilor mele. N-a fost moment, chiar când mă găseam la studii universitare în străinătate, în care să nu-l simt îndreptat asupră-mi.

De la a doua clasă primară înainte, până la terminarea claselor secundare, am fost în școlile din Craiova, apoi patru ani în Universitatea din București; tot timpul de vacanță însă, și timpul de vacanță școlară la noi este destul de lung, eram din nou la țară, la Butoiești, în tovărășia tatălui meu. Până la vârsta de douăzeci și unu de ani, am fost astfel sub continua lui supraveghere. Independența totală de sub influența tatălui a început la mine după această vârstă, deodată cu plecarea în străinătate pentru continuarea de studii.

Îndrumările tatălui pe timpul vacanțelor școlare nu-mi erau date sub formă didactică. Nu eram nici examinat, nici obligat să ascult lecții în toată regula. Dacă ar fi procedat așa, desigur că influența lui asupra mea ar fi fost foarte scăzută. Eram prea sătul eu de lecțiile auzite în timpul școlii; apoi și cunoștințele lui științifice se mărgineau la acelea primite în șase clase secundare urmate la Liceul „Râureanu” din București și acestea încă nu în mod regulat. Procedarea tatălui consta în folosirea oricărei ocazii pentru a-mi atrage atenția și a-mi da explicațiile sale asupra faptelor care întâmplător ieșeau înaintea noastră și care prezentau pentru dânsul un interes.

C. Rădulescu-Motru, Mărturisiri

*scripcar – (reg.) lăutar care cântă la vioară