Subiectul I, A. 2.

Citește, cu atenție, textul de mai jos. Pe vremea când Marin Preda lucra la romanul Delirul, eram la Mogoșoaia împreună cu (Alexandru) Andrițoiu și regretatul Nicolae Ștefănescu, care scriau în colaborare un scenariu de film. […] Seara, invariabil la ora 21 fix, cu o punctualitate exasperantă, Marin Preda venea din oraș să-și înceapă lucrul de noapte. Intra în salon preocupat și posomorât, purtând în mână o geantă tip diplomat în care-și ținea manuscrisul viitorului roman. Nu se despărțea o clipă de prețioasa-i comoară, spre exasperarea și incitarea fanteziei noastre. Într-o seară, maestrul apare cu același chip concentrat și neterestru, își ia obișnuitele sticle cu apă minerală de la bufet și dispare la etaj, ținând într-o mână [...] misterioasa geantă neagră. După câteva secunde, coboară neliniștit și ne explică fără să se oprească, ușor speriat, că și-a uitat cheia camerei în mașină. Andrițoiu m-a privit iluminat, cu ochii lui negri, și, fără un cuvânt, s-a îndreptat aproape în fugă spre scările ce duceau la etaj. A reapărut după câteva minute, răsuflând precipitat, dar cu chipul radiind de bucurie: - S-a făcut! Ne explică succint cum a urcat scările, cum a găsit geanta cu manuscrisul în fața ușii și cum „prețioasa comoară” se află de-acum în camera lui, fără să dea semne de întoarcere la adevăratul stăpân. Nu termină de povestit, când își face apariția Marin Preda, agitat, nervos, uluit, și i se adresează lui Nicolae Ștefănescu cu un ton sec și protocolar: […] - Mi-a fost furată geanta cu manuscrisul! […] Ne dispersaserăm fiecare mânați de elanuri detectiviste și, după câteva clipe, Andrițoiu, Nae Ștefănescu și cu mine ne întâlnim și aranjăm „redobândirea” prețiosului obiect. - Sandule, „umfli” servieta din cameră și-o iei agale pe alee; când auzi somația mea, abandonezi obiectul și simulezi fuga. Clar? […] Ne despărțim de el și intrăm în sala de televizor, unde Marin Preda chestiona cu severitate de anchetator un pompier civil care-l privea mirat, respectuos și cu o mare nedumerire înscrisă pe chip. Maestrul ne trage deoparte: - Îl bănuiesc pe ăsta! - De ce? - Nu știu! Tot timpul poartă basca asta pe ochi și, pe deasupra, e și spân... […] Ieșim pe alee și, deodată, în semiobscuritatea nopții de vară, deslușim o siluetă. - Uite-l, strig eu. […] - În numele legii, stai sau trag! – strigă în liniștea nopții Nae Ștefănescu, scoțând din buzunar în loc de pistolet, un stilou. […] După câțiva zeci de metri găsim abandonată în mijlocul aleii prețioasa servietă diplomat. De atunci, cu orice prilej, când îl întâlnea pe Nae Ștefănescu, Marin Preda exclama cu glasul pătruns de sinceră recunoștință: - Mon cher*, dacă nu erai dumneata, nu mai găseam niciodată manuscrisul... Și adăuga invariabil, pe un ton scăzut și misterios: și totuși, eu pe tipul ăla spân și cu bască îl bănuiesc și astăzi... Mircea Micu, Manuscrisul furat, în volumul Întâmplări cu scriitori *mon cher (în limba franceză, în original) – dragul meu