Subiectul I, A. 1.

Citește următorul fragment:

Ne alăturăm cu însuflețire la inițiativa luată de scriitori, în frunte cu președintele Liviu Rebreanu, pentru a sărbători pe I. Al. Brătescu-Voinești cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani. Această săptămână de ovații nu-i numai a autorului intrat în istorie, ea reprezintă pentru breasla scriitoricească o ridicare în conștiința profesională, iar pentru tinerii poeți, nădejdi pentru vremuri mai bune. L-am găsit pe prozator într-o cameră din locuința sa amenajată în atelier, lucrând la un banc de tâmplărie. [...] - Deși știu că fugiți de interviuri, v-aș ruga, din partea cititorilor Vieții literare, să ne acordați câteva cuvinte în această săptămână consacrată dvs. - Simt o adâncă jenă. Îți mărturisesc sincer, îmi pare rău că se începe cu mine. Aș fi luat parte bucuros, împreună cu dvs., la această serbare, dar să fi fost vorba de altul. Uite, mă gândesc la ceilalți din generația mea, care ar fi meritat mai mult ca mine această onoare: Caragiale, Vlahuță etc.; Duiliu Zamfirescu n-a avut această bucurie când a împlinit 60 de ani. [...] Fără îndoială, gestul acesta al generației dvs. mă emoționează profund. Este frumos că, luându-se pildă din alte părți unde se sărbătoresc artiștii în vârstă, se introduce și la noi un obicei bun. Este puternică impresia când scriitorul, care este o fabrică de bucurii pentru alții, simte el însuși întorcându-se dintre oameni recunoștința, răsplătindu-i durerile măcar la bătrânețe. [...] - Mă întrebi de preferințele mele literare. Să-mi dai voie să nu răspund cu nume proprii. Sunt pentru cea mai desăvârșită libertate în artă, cu condițiunea să fie făcută cu convingere și sinceritate. Dar pentru că veni vorba de preferință, îți voi spune câteva cuvinte despre pasiunea pe care mi-o cunoști: pescuitul. Este un sport pe care-l recomand cu căldură oricărui intelectual, dar îndeosebi scriitorului. Stând nemișcat cu undița pe malul apei, gândurile curg la vale în voie și sufletul ți se purifică. Acolo, în calmul naturii, fenomenele pe care le crezi în oraș catastrofale le vezi ca printr-un binoclu întors. Îți dai seama de inutilitatea tuturor patimilor omenești. [...] În străinătate, pescuitul este iubit cu pasiune: oameni politici, artiști, profesori își petrec duminicile și sărbătorile pe malul râurilor, în sânul naturii. [...] Când nu plec la pescuit, divertismentul de la munca intelectuală mi-l procur cu lucrul tâmplăriei. Aici găsesc ritmul sufletesc care-mi trebuie pentru scris. Văd în ziarul Universul că se pun întrebări: „Ce-ai fi vrut să fii dacă nu erai ce ești?”. Eu aș fi vrut să devin calfă de grădinar sau lucrător de mobile de lux. În aceste meserii sufletul găsește pacea ideală, rămânând în atenție numai lucrul în sine. Pasiunea florilor am moștenit-o de la tata, mic boiernaș la Târgoviște. Aveam și eu acolo o frumoasă grădină. Florile oferă o sursă perpetuă de fericire. Idealul meu este să mă retrag undeva la țară. Să am o grădiniță cu flori, pe care să le îngrijesc singur, iar în apropiere un râușor, în care să-mi arunc undița din când în când. I-am cerut voie să-i răpesc numai un sfert de ceas și am stat peste două ore. Vocea d-lui Brătescu-Voinești era atât de caldă, încât îmi părea că-mi vorbește bunicul copilăriei mele.

I. Valerian, interviu cu I. Al. Brătescu-Voinești, în vol. Cu scriitorii prin veac