Academos
  1. Subiecte
  2. Bacalaureat
  3. Psihologie
  4. 2021 model
  5. Subiectul al III-lea, E.

Subiectul al III-lea, E.

Bacalaureat 2021, Psihologie, model de subiect.

Citiți, cu atenție, următorul text:

Nicolae Iorga a întrupat puterea de muncă intelectuală a neamului nostru în gradul cel mai înalt. Nu l-a întrecut nimeni până astăzi, și încă mulți ani de aici înainte nu-l va întrece nimeni. Râvna lui adâncă de a cunoaște și de a împărtăși și altora cunoștințele sale l-a făcut: cercetător în cele mai variate ramuri de cultură; creator, în scris și în cuvânt, de o fecunditate fără seamăn. Nu este răstimp, fie cât de întunecat, din trecutul poporului român, în care înțelegerea lui ageră să nu fi pătruns pentru a aduce lumină. Contribuția lui în acest domeniu se poate socoti la sute de volume. Ea formează baza de granit pe care vor clădi istoricii de mâine. În legătură cu istoria poporului român, cu intenția de a o face tocmai pe aceasta mai închegată și mai documentată, N. Iorga a studiat deopotrivă și istoria popoarelor învecinate, punând între ele multiple corelații, pe care ridica pe urmă sinteze, care pot fi discutate, dar care totdeauna vor rămâne interesante.

Alături de cercetarea pe câmpul faptelor istorice, merge la Nicolae Iorga cercetarea în domeniul literaturii și al artei. Toate manifestările literare și artistice îl ating și îl pasionează. El vibrează cu cele trecute și cu cele actuale, destul dacă ele sunt manifestări de adevărată cultură românească.

Însușirile de cercetător nu întunecă pe acelea de creator. Dimpotrivă. Incomparabil cetitor de documente, este tot atât de incomparabil ca animator și gânditor. Au fost momente, și încă des repetate, în care el a trecut, pentru toată lumea, ca reprezentantul de necontestat al culturii române. La congresele ce se țineau în străinătate; la locurile de cinste oferite de academiile străine României, persoana căreia nu i se discuta niciodată întâietatea era aceea a lui Nicolae Iorga. A fost gânditorul care, prin scrisul și prin cuvântul lui, a răscolit cel mai adânc inima conaționalilor săi. Din această răscolire s-au trezit în sufletele contemporanilor săi multe sentimente nobile, dar și destulă ură. Asupra țării au mers sentimentele nobile, pregătind înarmarea morală a generației care a făcut războiul de întregire a neamului; asupra lui a mers ura. […]

Scriitor și orator fecund, în același timp, coleg cu intimitatea cea mai comunicativă, prezența lui dogorea ca un foc. Era sclipitor în glumă; fermecător în tot ce spunea. Era mai presus de toate. Critic tăios, dar fără răutate. Iar când recunoștea cuiva un merit, nimic pe lume nu l-ar fi împiedicat să-l proclame. Figură ce se proiecta pe diferite planuri și care, cu toate acestea, era de o unitate perfectă. O figură de legendă, încă din timpul vieții, și care va câștiga în grandoare cu cât timpul va trece.

C. Rădulescu-Motru, Mărturisiri

Pornind de la textul dat, răspundeți următoarelor cerințe:

Cerința

4 puncte

Formulați un argument prin care să respingeți afirmația potrivit căreia între temperament și caracter nu există nicio legătură. 4 puncte

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea E. formularea unui argument prin care se respinge afirmația dată 4 puncte

Același item în alte lucrări

Sesiuni de examen

2023
2022
2021

Simulări și modele de subiect

2023
2022

Toate variantele itemului Subiectul al III-lea, E. pe o singură pagină

Exersează zilnic cu Academos

Aplicația pentru Evaluarea Națională și Bac. În curând pe:

  • App Store
  • Google Play