Subiectul al III-lea, 3.

Citiți, cu atenție, următorul text:

Prietenul meu Marcu e înalt, uscat, cu ochii mari și bulbucați, părul creț, mâinile lungi, picioarele lungi. Stă în banca din fund și citește romane franțuzești. Băieții îl cred prost și îi spun, din pricina lungimii nasului, ,,Țăndărică’’; iar pentru că e evreu, îl mai strigă și ,,Marcălă’’. Marcu nu se supără nici de o poreclă, nici de cealaltă. Vine în fiecare dimineață cu romanul în ghiozdan și-l citește liniștit, în fund. Dacă este zgomot, se încruntă și citește. Dacă băieții sar pe bănci, își îndeasă degetele în urechi și citește. Dacă luptele se dau chiar în banca lui, se mută în altă bancă și citește. (...) Citește și când profesorii se găsesc în clasă. Atunci își rezeamă cartea de spinarea colegului din față. Citește și când explică profesorii (...). La teze copiază. Scoate cartea sau fițuicile, sau îi suflă vecinul. Pare calm și nu se gândește la cele ce s-ar întâmpla de va avea nenorocul să-l prindă. Profesorii îl cred neghiob și incult. Când iese la tablă, se înroșește și spune banalități sau se bâlbâie, sau nu spune nimic. Lucrul acesta a silit pe băieți să-l clasifice drept un iremediabil prost. Unii, mai cu scrupule în clasificări, se întreabă cum, după atâta lectură, nu poate Marcu scoate ceva mai mult la lecție decât bâlbâiala lui ignorantă sau tăcerea și mai ignorantă. Băieții îl numesc comunist, anarhist, și Marcu nu se supără, pentru că el i-a silit să-l numească astfel. Venea la școală cu broșuri de propagandă socialistă, cu cărțulii de Engels și Kautsky, cu ”Capitalul” lui Marx. Odată a adus în geantă două cărți franțuzești, cu scoarțele roșii: ”L’unique” al lui Stirner și un volum gros de Kropotkin. Marcu spunea că sunt foarte interesante, dar băieții - informați de el - au aflat că volumele sunt anarhiste și l-au privit cu teamă. (...) Marcu n-a mărturisit niciodată serios ca e adept al anarhismului. A spus numai că e interesant și ne-a explicat, când l-am rugat, teoriile anarhiste. Dacă vrea, însă, să necăjească pe aristocrați, se declara ucenic fățiș al lui Kropotkin și Bakunin. (...) Nu orișicine poate sta de vorbă cu Marcu. La fiecare frază pe care o rostește, el găsește motive să se îndoiască. (...) De câte ori izbutește să „turbeze" pe vreunul, Marcu e mulțumit. Își trece degetele rășchirate prin părul cârlionțat și nu-și mai găsește locul. De aceea nu poate orișicine poate sta de vorbă cu el. (Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop)