Subiectul I, A. 2.

Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde la cerințele formulate.

Textul 1 Ajungând în marginea maidanului*, unde mulțimea se rărea, Anton Lupan întoarse capul spre însoțitorul său și-l întrebă: - Cum te cheamă, flăcăule? Acesta vru să mârâie, arțăgos: „Da' ce treabă ai dumneata?”, însă ridicând ochii întâlni un zâmbet atât de deschis și de frățesc, încât se simți câștigat pe loc. - Ieremia mă cheamă! răspunse încrezător. - Ăi fi cel care a intrat cu oiștea în gard*. Omul râse cu gura până la urechi, din ce în ce mai voios: - Nu. Ăla e frate-miu, că ne-am nimerit doi frați să ne cheme la fel. Acum fu rândul lui Anton Lupan să izbucnească în râs. Așa, orice urmă de gheață dispăru dintre ei. - Prin urmare, am să-ți zic Ieremia. Om vedea ce-om face dacă ne-om întâlni și cu fratele tău. Pe mine mă cheamă Anton Lupan. [...] - Ia spune, Ieremie, ai vreo treabă aici în târg? - Până una alta nu, da' acu, dac-or înverzi copacii, gândesc să-mi cumpăr o foarfecă și să m-apuc de tăiat frunză la câini. [...] La aceste vorbe, Anton Lupan îl privi mai iscoditor. Omul de lângă el, înalt din cale afară, să fi zis că-i deșirat dacă n-ar fi fost destul de spătos, avea un cap cam micuț pentru trupul lui, un cap de păsăroi, cu nasul ascuțit, cu ochii apropiați, când vicleni, când glumeți, cu bărbia îngustă și cu obrazul plin de țepi. Purta un fel de cioareci* zdrențuiți, strânși cu nojițele* opincilor până sub genunchi, dar în sus avea o haină de marinar, peticită cam peste tot, care nu se potrivea nici cu cioarecii, nici cu căciula de oaie din cap. [...] - Vreo meserie ai învățat? - Sunt marangoz*, domnule, numai că, de când cu războiul, nu găsesc de lucru defel. Înainte mai veneau turcii, grecii și mai ciocăneam câte ceva la bărcile lor. Ori mă duceam la Tulcea și lucram bărci pentru pescari. Acu' grecii vin mai rar că-s cam speriați, iar turcii, de, or fi supărați pe noi. - Ceva carte ai învățat? - Câtă a uitat meșterul meu. - Știi să citești, să scrii, să socotești? - Taman cât trebuie ca să nu zică lumea că-s prea prost. Anton Lupan tăcu un timp, gânditor, apoi întoarse capul spre el și-l întrebă, fără înconjur: - Ascultă, Ieremie, ai vrea să pornești cu mine la drum? După cât bag de seamă, rosturi prea multe nu ai aici în târg. - Și nici în altă parte, domnule. Încotro s-o pornim? - Așa, spre capătul lumii... Ieremia micșoră pasul fără voia lui și, dându-și căciula pe spate, se scărpină în creștet, îndoit. - N-o fi prea departe? zise, uitându-se cam chiorâș la vecinul său, cu teama că acesta îl lua peste picior. - Departe, e drept! răspunse Anton Lupan, hotărât să nu umble cu amăgeli. Or, pe Ieremia tocmai răspunsul lui îl zgândări, fiindcă părea cu totul și cu totul serios, și îl făcea să simtă furnicături peste tot, și-n inimă, și-n creier, și-n trup. Bănuind ce se întâmplă cu el, Anton Lupan zâmbi mulțumit și-l lăsă un timp să fiarbă așa, în zeama lui, apoi îl întrebă, parcă într-o doară, ca și când ar fi vrut să schimbe vorba de la început: - Pe mare ai fost vreodată? Ți-o fi teamă de ea? - Teamă?... Iacă zău că nu știu. Da' de cunoscut o cunosc. Doi ani am fost dulgher pe un caic* turcesc și-am tot umblat, pe la Stambul, pe la Salonic, ba am ajuns chiar și la Pireu. Anton Lupan tresări, surprins, și chipul i se lumină mai mult. Omul era chiar mai încercat decât bănuise el. Se cuvenea să nu-l mai scape din mâini, altul pe măsura lui fiind greu de găsit. Radu Tudoran, Toate pânzele sus!

*maidan – teren deschis, loc viran situat în interiorul sau la marginea unei localități *a intra cu oiștea-n gard – a face o prostie *cioareci – pantaloni țărănești strânși pe picior; *nojițe – șireturi *marangoz – dulgher pe o navă, persoană specializată în prelucrarea lemnăriei navelor *caic – ambarcațiune îngustă cu vele; barcă, luntre ușoară