Subiectul I, 1.

Citiți, cu atenție, sursele de mai jos: A. „Relațiile politice dintre Imperiul Otoman, pe de o parte, și Moldova și Țara Românească, pe de altă parte, își găsesc începuturile în ultimul deceniu al secolului al XIV-lea. Nici nu apucaseră bine Principatele să se formeze [...] că existența lor a și fost primejduită de puterea militară otomană în ascensiune la sud de Dunăre. Oștile otomane înfrânseseră nobilimea feudală sârbă în bătălia de la Kossovopolje (Câmpia Mierlei) din 1389 și au desăvârșit ocuparea Bulgariei [...] în 1393. [...] Primele contacte politice între Țara Românească și otomani nu pot fi datate cu precizie. [...] O plată a unui tribut a fost efectuată în 1417 din cauza unei expediții militare în Țara Românească a sultanului Mahomed I [...]. Aceste plăți nu par să fi redus Țara Românească la statutul de vasal. Mai curând, așa cum pretindea Mircea cel Bătrân (1386-1418), ele reprezentau înțelegeri între egali, întrucât, în schimbul tributului, sultanul accepta să împiedice oștile otomane să treacă Dunărea în incursiuni de jaf și pentru luarea de robi. Cu toate acestea, Țara Românească avea să fie de aici înainte supusă unor presiuni otomane neîncetate. [...] În 1462, Mahomed al II-lea [...] îl îndepărtează pe domnitorul Vlad Țepeș [...] de la tron [...] și îl instalează în locul acestuia pe Radu cel Frumos [...].” (K. Hitchins, Românii, 1774-1866)

B. „Supunerea Moldovei față de Imperiul Otoman a urmat același tipic, însă a survenit mai târziu, în parte cel puțin datorită distanței mai mari care o despărțea de centrele otomane de putere. Prima mare încleștare între oștile moldovene și otomane a avut loc în 1420, când flota turcă întreprinde un atac nereușit asupra Cetății Albe (Akkerman), port aflat sub stăpânirea Moldovei. Ulterior, domnii Moldovei au stabilit în general relații pașnice cu sultanul prin plata unor sume de bani. Turcii se refereau la acestea ca daruri [...] și se pare că nu au compromis independența acestui principat. Moldova a început să plătească tribut în 1456 ca răspuns la un ultimatum dat de Mahomed al II-lea domnitorului Petru Aron [...]. Cu toate acestea conducătorii Moldovei, în special Ștefan cel Mare (1457-1504), au evitat vasalitatea prin alternarea negocierilor cu rezistența armată. Totuși, pe vremea urmașilor lui Ștefan cel Mare, situația Moldovei a devenit din ce în ce mai nesigură. Independența a luat sfârșit în 1538, când sultanul Soliman I [...] l-a îndepărtat de la domnie pe Petru Rareș [...].” (K. Hitchins, Românii, 1774-1866)

Pornind de la aceste surse, răspundeți la următoarele cerințe: