Subiectul al II-lea, 6.

Citiți, cu atenție, sursa de mai jos: „În anul 1873, […] problema proclamării independenței României, vizată de principele Carol I și unii miniștri, a constituit obiectivul guvernului, a cărui majoritate, invocând contextul extern nefavorabil, consideră nepotrivită punerea imediată în practică a unui asemenea proiect. Majoritatea membrilor guvernului […] erau adepții intensificării negocierilor diplomatice în vederea obținerii independenței […]. Redeschiderea «crizei orientale» în 1875, eveniment datorat de data aceasta acțiunii popoarelor mici din sudul Dunării și nu, ca în trecut, disputei dintre marile puteri pentru dominație în această parte a Europei, va pune statul român într-o situație deosebit de complexă. Preocuparea principală a politicii externe românești în prima fază a crizei va fi evitarea «prinderii» teritoriului României în conflict. […] Toate propunerile de cooperare militară româno-ruse, făcute de Carol I, I. C. Brătianu sau M. Kogălniceanu, au fost respinse de țarul Rusiei, Alexandru al II-lea, și cancelarul Gorceakov până în iulie 1877. Din cauza informațiilor eronate în legătură cu starea militară a Turciei, […] Rusia n-a dorit o cooperare militară cu România, considerând că totul se va limita la o simplă plimbare în Balcani. […] Această poziție rigidă […] față de România s-a menținut până în iulie 1877, respectiv până în momentul crizei de pe frontul de la Plevna. […] Imprecizia informațiilor în privința forțelor otomane concentrate la Plevna au adus după sine două grele înfrângeri pentru trupele rusești […], iar comandamentul rusesc, prin intermediul marelui duce Nicolae, a lansat un disperat apel pentru intrarea imediată în acțiune a armatei române. Prezența armatei române în război devenise necesară […] când primele succese înregistrate de otomani împotriva rușilor la Plevna, în iulie 1877, au dezvăluit […] gravele consecințe ce puteau decurge de aici.” (V. Russu, Studii de Istorie modernă) Pornind de la această sursă, răspundeți la următoarele cerințe: