Academos
  1. Subiecte
  2. Bacalaureat
  3. Istorie
  4. 2025 august
  5. Subiectul al II-lea, 6.

Subiectul al II-lea, 6.

Bacalaureat 2025, Istorie, sesiunea august.

Citiți, cu atenție, sursa de mai jos: „Constituția din 1866 se baza pe nevoile societății românești exprimate și în programul de la 1848, în Convenția de la Paris (1858) și în Statutul lui Cuza (1864), având ca model constituția belgiană. Se proclamau unele principii de bază [...], anume «libertățile și drepturile fundamentale ale cetățeanului», «suveranitatea națională», «separarea puterilor în stat», responsabilitatea miniștrilor, sistemul parlamentar bicameral (cu două adunări), monarhia constituțională și ereditară (conducerea țării de către un principe, prin moștenirea tronului și cu respectarea constituției), responsabilitatea monarhului etc. Numele oficial al țării, consemnat în actul fundamental, era România. Suveranul avea mari atribuții în materie executivă (conducerea țării), dar și legislativă (alcătuirea legilor). Puterea legislativă o avea totuși Parlamentul, format din Senat și Camera Deputaților. Camera avea drept de a se conduce singură, de interpelare (deputații îi puteau trage la răspundere pe membrii guvernului) și de anchetă (de a cere cercetări chiar și pentru faptele miniștrilor). Între drepturi și libertăți se regăseau: inviolabilitatea proprietății private (neatingerea de bunurile cuiva), libertatea nestingherită a presei, fără cenzură [...]. În paralel, [...] se creează noi întreprinderi și ramuri industriale. [...] Al. I. Cuza a desființat taxele vamale la export, iar principele Carol I a încheiat în 1875 și 1876 convenții comerciale cu Austro-Ungaria și, respectiv, cu Rusia, înfruntând astfel Turcia [...]. În 1867, se instituie sistemul monetar național și se bat monedele României, leii [...], iar în 1880 ia naștere Banca Națională a României. [...] Progresele economice rapide erau însă împiedicate de suzeranitatea formală a Imperiului Otoman.” (I. A. Pop, Istoria României moderne)

Pornind de la această sursă, răspundeți la următoarele cerințe:

Cerința

4 puncte

Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia România se implică în criza orientală, în perioada 1877-1878. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia.) 4 puncte

Arată baremul

SUBIECTUL al II – lea 6. 4 puncte pentru argumentarea afirmației date - prezentarea oricărui fapt istoric relevant (de exemplu: Convenția cu Rusia, participarea la războiul ruso-otoman etc. ) prin precizarea a două informații referitoare la acest fapt și prin utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) și concluzia (așadar, astfel etc.)

Același item în alte lucrări

Sesiuni de examen

2026
2025
2024
2023
2022
2021

Simulări, modele de subiect și subiecte de rezervă

2026
2025

Toate variantele itemului Subiectul al II-lea, 6. pe o singură pagină

Exersează zilnic cu Academos

Aplicația pentru Evaluarea Națională și Bac. În curând pe:

  • App Store
  • Google Play