Subiectul I, 5.

Citiți, cu atenție, sursele de mai jos: A. În 1858, cele șapte puteri au semnat Convenția de la Paris. [...] Era un document cu unele dispoziții foarte înaintate și altele retrograde. În problema unirii Moldovei cu Țara Românească - fundamentală pentru români - se alesese o cale de compromis. [...] Menținute sub suzeranitatea Porții [Imperiul Otoman] și sub „garanția colectivă“ a puterilor, cele două țări urmau „să se administreze liber și în afara oricărei ingerințe a Înaltei Porți“, purtând denumirea de „Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești“, separația administrativ-politică fiind însă menținută mai departe. Fiecare Principat urma să fie condus de câte un domn și miniștrii săi, ultimii supuși responsabilității ministeriale. Puterea legislativă trebuia să fie exercitată colectiv de domn, Adunarea din țara respectivă și Comisia centrală nou instituită, comună Principatelor. Puterii judecătorești trebuia să i se asigure independența [...]. Domnul urma să fie ales în fiecare țară pe viață de către Adunarea electivă. Domn putea fi fiecare muntean sau moldovean, cu un venit de 3 000 de galbeni și având îndeplinite funcții publice timp de zece ani. [...] În ansamblu, Convenția de la Paris, deși nu acorda Unirea, apropia pe români de momentul realizării unificării celor două Principate. (D. Berindei, Istoria românilor)

B. Începuturile domniei lui Al. I. Cuza au fost anevoioase fiindcă domnul era obligat să colaboreze cu două guverne, unul la Iași și celălalt la București. Abia la sfârșitul anului 1861, Imperiul Otoman a recunoscut unirea politico-administrativă a Moldovei cu Țara Românească pe timpul domniei lui Cuza [...]. Unirea, odată realizată, neînțelegerile politice au reapărut cu puteri sporite de însemnătatea problemelor de rezolvat, între care cea mai dificilă era, desigur, elaborarea Legii rurale [...]. O altă problemă a estompat temporar confruntarea în jurul Legii rurale: secularizarea averilor mănăstirești [...]. Prin legea din [...] 1863 au fost trecute în proprietatea statului „toate averile mănăstirești“. Ca urmare, aproximativ un sfert din teritoriul țării a devenit patrimoniu al statului, ceea ce a mărit suprafața de care dispuneau autoritățile pentru viitoarea împroprietărire. Cu scopul de a elimina obstacolele din calea împroprietăririi, ca și a altor reforme, Cuza [...] a promulgat o nouă constituție (Statutul Dezvoltător), care întărea puterea domnului în detrimentul legislativului. (F. Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român)

Pornind de la aceste surse, răspundeți la următoarele cerințe: