Academos
  1. Subiecte
  2. Bacalaureat
  3. Istorie
  4. 2026 model
  5. Subiectul al III-lea

Subiectul al III-lea

Bacalaureat 2026, Istorie, model de subiect.

Cerința

30 de puncte

Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre spațiul românesc în secolele al XIV-lea – al XV-lea, având în vedere: - precizarea unui conflict militar la care participă românii din sudul Carpaților în secolul al XIV-lea și menționarea a două aspecte cu privire la acesta; - menționarea a două acțiuni politice referitoare la spațiul românesc din estul Carpaților în secolul al XIV-lea; - prezentarea unui fapt istoric la care participă românii în prima jumătate a secolului al XV-lea; - formularea unui punct de vedere referitor la acțiunile diplomatice desfășurate de români în a doua jumătate a secolului al XV-lea și susținerea acestuia printr-un argument istoric. Notă! Se punctează și utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidențierea relației cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice și încadrarea eseului în limita de spațiu precizată.

Arată baremul

SUBIECTUL al III – lea (30 de puncte) Informația istorică – 24 de puncte distribuite astfel: - 2 puncte pentru precizarea oricărui conflict militar la care participă românii din sudul Carpaților în secolul al XIV-lea (de exemplu: lupta de la Posada, lupta de la Rovine etc.) câte 3 puncte pentru menționarea oricăror două aspecte cu privire la acesta (de exemplu: voievodul Basarab obține victoria împotriva regelui Ungariei, Țara Românească devine stat independent, este relatată în izvorul istoric Cronica pictată de la Viena etc.; are caracter antiotoman, sultanul Baiazid conduce expediția militară în nordul Dunării, Mircea cel Bătrân organizează acțiunile militare ale românilor etc.) (3px2=6p) - câte 3 puncte pentru menționarea oricăror două acțiuni politice referitoare la spațiul românesc din estul Carpaților în secolul al XIV-lea (de exemplu: Dragoș devine conducătorul mărcii de apărare împotriva tătarilor, Bogdan obține independența Moldovei, Petru I Mușat acceptă suzeranitatea regelui Poloniei etc.) (3px2=6p) - 2 puncte pentru menționarea oricărui fapt istoric la care participă românii în prima jumătate a secolului al XV-lea (de exemplu: Alexandru cel Bun acceptă suzeranitatea regelui Poloniei, lupta de la Sibiu etc.) 3 puncte pentru prezentarea faptului istoric menționat - o scurtă expunere în care sunt precizate două informații referitoare la faptul istoric și se utilizează relația cauză-efect 1 punct pentru precizarea doar a unei informații referitoare la faptul istoric - 1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la acțiunile diplomatice desfășurate de români în a doua jumătate a secolului al XV-lea (de exemplu: Acțiunile diplomatice desfășurate de români în a doua jumătate a secolului al XV-lea au caracter antiotoman., Prin acțiunile diplomatice desfășurate în a doua jumătate a secolului al XV-lea românii stabilesc relații politice cu state creștine. etc.) 4 puncte pentru susținerea punctului de vedere formulat printr-un argument istoric – prezentarea oricărui fapt istoric relevant, prin precizarea a două informații referitoare la acest fapt și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) și concluzia (așadar, astfel etc.) Ordonarea și exprimarea ideilor menționate – 6 puncte distribuite astfel: - 2 puncte pentru utilizarea limbajului istoric adecvat 1 punct pentru utilizarea parțială a limbajului istoric adecvat - 1 punct pentru structurarea eseului (introducere - cuprins - concluzie) - 2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice 1 punct pentru respectarea parțială a succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice - 1 punct pentru respectarea limitei de spațiu

Același item în alte lucrări

Sesiuni de examen

2026
2025
2024
2023
2022
2021

Simulări, modele de subiect și subiecte de rezervă

2026
2025

Toate variantele itemului Subiectul al III-lea pe o singură pagină

Exersează zilnic cu Academos

Aplicația pentru Evaluarea Națională și Bac. În curând pe:

  • App Store
  • Google Play