Subiectul I, A. 2.

Citește următorul fragment:

Spuneam că m-am născut și că am crescut între cărți. Spațiul și timpul nu-mi îngăduie aci incursiuni memorialistice, pentru a lămuri în amănunt datorită căror conjuncturi și structuri firești, prin ce proces această prezență a cărților – cărți de biolog și de știință experimentală în laborator, cărți de cultură generală și de literatură românească și universală – nu mi-a alterat, pe de o parte, prospețimea senzațiilor de copil cu porniri hoinare și animalic îndrăgostit de natura în care mă simțeam eu însumi un element al naturii, cum, pe de altă parte, nu mi-a alterat și nu mi-a deviat nici sănătoasa dragoste pentru literatura și arta sănătoasă, valabilă, decantată și ratificată de timp, deși am devorat cu o aviditate barbară cărți după cărți, cărți peste cărți, cu totul nepotrivite vârstei și priceperii, încă din anii când alți copii mai adormeau sub pernă cu poveștile lui Andersen sau ale fraților Grimm.

Mai anii trecuți, printre cele vreo 8000 – 9000 de volume și colecții de reviste câte amenință să mă expulzeze din casă, un prieten descoperise un volumaș vechi și ferfenițit, cusut cu ață și lipit cu clei, pe care a socotit de cuviință să-l predea unui legător de cărți pentru a-l fățui și pieptăna, să capete un aspect mai chipeș, mai demn și mai onorabil. Argumentele sale erau justificate într-o oarecare măsură. Volumașul putea fi socotit un soi de document. E semnat de Alexandru Vlahuță, se intitulează Din durerile lumii și poartă pe prima filă mențiunea cu cerneală decolorată, cu litere inegale și strâmbe, școlărești: „Citită de mine Mercuri (data ilizibilă) ianuarie 1902, Petrescu D. Cezar”. Miercuri, nu știu câte ianuarie 1902, lectorul cărții împlinise nouă ani, o lună și câteva zile. Totuși, citise volumul lui Vlahuță Din durerile lumii. [...]

La finele claselor primare, absolvite cu dispensă de vârstă, citisem cu hurta* și, evident, pe ascuns de tata și întru disperarea principiilor sale educativ-pedagogice tot ce-mi căzuse în mână: Creangă, Alecsandri, Eminescu, Vlahuță, Coșbuc, Delavrancea, Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Jules Verne, Gustave Aimard, Fenimore Cooper, Dickens, Sienkiewicz, Alexandre Dumas, Gogol, Turgheniev, Eugène Sue, ba chiar și Zola, iar colac peste pupăză și Crimă și pedeapsă de Dostoievski, pe lângă aproape toate numerele din „Biblioteca pentru toți” și imensa colecție de reviste mai noi și mai vechi din rafturile bibliotecii paterne, pe care-o deschideam cu chei potrivite, cât am fost pus sub observație, până ce vigilența tatei a obosit la prea greaua încercare pusă de o asemenea pramatie de odraslă. Biblioteca, firește, răsturnată și învălmășită în capul meu.

Dar nu atât de grav și haotic pe cât s-ar putea crede, fiindcă după fiecare criză ciclică de lecturi, intervenea cura tonică de viață copilărească, de haimanalâcuri, de scăldat, de înot, de săniuș, de ghețuș, de picioare scrântite, de degete zdrelite, de epice isprăvi în hoarde constituite cu alte pramatii de vârsta mea [...].

Cezar Petrescu, Cum am devenit scriitor, în volumul Evocări și aspecte literare

*cu hurta – (loc. adv.) cu grămada, cu toptanul