Subiectul I, A. 4.

Citește următorul fragment: La sfârșitul lui iulie din 1926, citisem în ziare despre un mare incendiu ce avusese loc la Bacău. Într-o scrisoare, atât el, cât și Virginia îmi descriau prin ce panică trecuseră. Aproape toată strada Bacău-Piatra, de la Podul Paloșeanu spre Catedrală, căzuse pradă sinistrului. Grădina fusese iluminată de flăcări toată noaptea. Cum bătea un vânt tăricel, se temeau să nu cuprindă și alte străzi, mai ales că mai toate locuințele erau de paiantă*. Casa în care s-a născut poetul scăpase ca prin minune, fiind de cărămidă. În septembrie, când am sosit la Bacău, cum promisesem, poetul a ținut să-mi arate în ce hal se afla strada sa natală. Era încă foarte afectat. Deși trecuse aproape o lună de la izbucnirea dezastrului, nu se curățase terenul, se mai făceau anchete. [...] Era o seară rece când, la lumina felinarelor, întreaga stradă apăru morman de grinzi pe jumătate stinse, prăbușite peste zidurile de lut [...]. Un talmeș-balmeș de mobile, grinzi, scări, pivnițe în care se aflau prăbușite tavanele. Am mers mult mai departe, trecând prin fața casei în care s-a născut. Am stat puțin să o privim. Era fericit văzând-o întreagă. - Iubesc locurile acestea. Mi-au rămas prinse de suflet, cu tot prozaismul lor ce-mi obosea de multe ori privirea dornică de mai frumos. Caut pe aici copilul care am fost; elevul ce mergea pe strada aceasta lungă, la Școala Domnească, la Gimnaziu. Mai târziu, elevul de liceu. Ce am devenit? Ce am fost ieri? Ce voi fi mâine? Viața e un permanent avatar... Ne căutăm și nu ne regăsim. Iată-ne și în dreptul hanului... cel din poezia Rar. - Când plouă e trist pe aici, tristețea urcă de pretutindeni și nu poți s-o alungi cu anii. Mai poți fi vesel? Singurătatea te pândește de prin toate ungherele, poți să nu te simți singur? [...] Mergeam înainte, furați de cele ce vorbeam. Parcă l-am revăzut copil, elev, adolescent, așa cum se evocase. Cum convingea prin plasticitatea simplă a celor ce spunea! Am intrat pe drumul cu plopi, spre Bistrița. L-am rugat să spună câteva versuri din poezia Rar. O știam și eu pe dinafară. Un nouraș fin acoperi fața lunii când am ajuns pe podul de pe Bistrița și apa era o volbură de valuri, peste care luna picura solzi și zale strălucitoare. Când ne-am întors, începu să spună, în surdină, poema ce-l rugasem. Și-o rememorase: Singur, singur, singur, / Într-un han, departe – / Doarme și hangiul, / Străzile-s deșarte, / Singur, singur, singur... Se întinsese această singurătate peste toată strada, peste târgul ce părea pustiu. - După ora unsprezece toți dorm în provincie – și vezi cum pustiul cuprinde totul?... Mă prindeau nostalgiile adolescenței și nu aveam ce să contemplez decât aceste singurătăți ce mă oboseau uneori până la nevroză. Le puneam în versuri, să revărs în ele ceea ce nu mai încăpea în suflet. Nimeni nu știa ce încercam; nici cum mă frământam să mă ridic spre poezie. Agatha Grigorescu-Bacovia, Bacovia. Poezie sau destin

*paiantă – sistem de construcție a pereților unei case, care constă dintr-un schelet de lemn, având golurile acoperite cu diferite materiale; chirpici