Cerința
6 puncteScrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la textul dat. 1. Indică sensul din text al cuvântului zadarnic și al secvenței din când în când. 6 puncte
Bacalaureat 2024, Limba română, profil real, subiect de rezervă, sesiunea iunie-iulie.
Citește următorul fragment:
Paris, 28 iulie 1900
Dorită surioară,
A nu știu câta oară vin să te rog frumos de iertare că nu m-am ținut de făgăduială și nu ți-am scris la vreme. Să nu crezi însă că te-am uitat; cu cât ești mai departe, cu atât imaginea celor iubiți o ai mai vie în minte. De câte ori nu mă gândesc cu drag și cu dor nespus la voi, la toți! Mi-aduc aminte de vremurile acele fericite când eram toți împreună, dar împrejurările ne-au risipit, și de-atunci sunt atâția ani de când tot încercăm zadarnic să ne-adunăm iar la un loc, subt un singur acoperământ! Eu la Paris, Costică la Fiume, tu la Caracal, mâine-poimâine va pleca și Virgiliu poate în străinătate [...].
Dragă Hortensia, scrisoarea asta aș fi dorit să fie mai veselă, dar eu nu mai știu să scriu și să cuget decât trist, de multă vreme. Tristețea mă-nsoțește în orice parte, nu știu cum s-a furișat și a reușit să-și facă așa bun cuib din inima mea.
Și cu toate astea sunt la Paris, orașul pururi în sărbătoare [...]. Cred că ai aflat și tu din gazete ce călduri înspăimântătoare au năpădit asupra Parisului luna asta. La al șaselea, unde locuim noi, nu e chip să stai un ceas peste zi, zăpușeala te-neacă și te doboară. Iau câte o carte și mă târăsc până în Luxembourg, una dintre cele mai splendide grădini din toată lumea și foarte aproape de casa noastră. Acolo, pe alee, e răcoare, e bine și frumos. [...]
O curiozitate a Luxembourgului și în genere a tuturor grădinilor din Paris sunt păsările: porumbeii și vrăbiile. Bătrânii și copiii le hrănesc; sunt așa de domesticite, încât vin să-ți fure firimitura de pâine din palmă. Cunosc un moșneag care poartă după el întotdeauna un stol întreg de vrăbii... Pe o babă am văzut-o mustrându-le cu atâta drag, parcă ar fi vorbit cu copilașii sau nepoții ei.
De trei ori pe săptămână e muzică; din când în când, cântă garda republicană, orchestră militară vestită în lumea întreagă. Adevărate concerte de elită: muzică de Wagner, Massenet, Berlioz. Totdeauna mă gândesc la tine și nu știu ce-aș da să te am aici... Astă-iarnă – nu știu dacă ți-am scris – am auzit pe Enescu la un concert [...]. Eu n-aveam program, nu știam ce se execută, dar de la primele acorduri am tresărit și toată ființa mea a început să vibreze, șoptind în extaz, fără să-mi dau seama: „Beethoven”. Și nu m-am înșelat, cu toată lipsa mea de educație muzicală. Când ne-om întâlni [...] și vei avea pianul la dispoziție, nu-i așa că ai să-mi cânți în fiecare seară câte-o sonată de Beethoven, precum îmi cântai pe vremuri vechea serenadă a lui Schubert? Ce fericite-au să fie serile acelea! Nu le-aș da pe oricare seară petrecută aici, în capitala lumii. Mi-e dor, mi-e așa de dor de intimitatea care-a domnit întotdeauna în familia noastră, de bătrâna lampă fără glob de la Brașov, de tata, așa de mulțumit când își plimba ochii peste capetele noastre [...]. Te sărută de nenumărate ori,
Ștefan*
Corespondență, ediție îngrijită de Horia Oprescu
*Ștefan – Șt. O. Iosif, poet român
Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la textul dat. 1. Indică sensul din text al cuvântului zadarnic și al secvenței din când în când. 6 puncte
| 2026 | |
|---|---|
| 2025 | |
| 2024 | |
| 2023 | |
| 2022 | |
| 2021 |
| 2026 | |
|---|---|
| 2025 |
Toate variantele itemului Subiectul I, A. 1. pe o singură pagină
Aplicația pentru Evaluarea Națională și Bac. În curând pe: