Subiectul I, A. 2.

Citește următorul fragment: La Zürich am schimbat trenul. Încă o oră și un sfert și mă aflam la Berna. Rolf mă aștepta pe peron. […] În mașină mi-a explicat că voi locui într-un hotel, lângă ei, la două stații de tramvai, și că micul-dejun îl voi lua la Mama lui, iar cina la ei. În primul moment am fost mirată. Mai târziu, mi-am dat seama că prietenii mei au fost înțelepți! Dispuneam de o libertate totală de mișcare și de organizare a timpului meu liber. […] Pornisem spre Berna cu multe planuri. În primul rând, intenționam să le fac din nou o surpriză bătrânilor prieteni ai Tatălui meu. De data aceasta, era o mică expoziție, în fotocopii, a unor scrisori primite de Tata de la intelectuali elvețieni, între 1928 și 1933, precum și de alte documente. […] Diminețile petrecute luând micul-dejun la bătrâna Doamnă Marti au fost fabuloase. Găseam masa pusă în frumoasa ei bucătărie. Cred că ea mânca mult mai devreme, căci ședea cu mine și povesteam. Uneori îmi făcea observație, când foloseam greșit o linguriță. Cam așa: „Dragă, dar ești în Europa.” Aveam iar o mamă! Înțelegeam cât contează cum te prezinți, să nu mănânci la masă din hârtie sau să bei din sticlă. […] Doamna Marti avea atunci 86 de ani. Era pensionară, după o lungă activitate de bibliotecară, pe care a început-o imediat după moartea soțului ei, Hugo Marti, în 1937. Până atunci nu lucrase, iar la moartea lui Marti ea nu dispunea de niciun mijloc de existență (la 39 de ani). A lucrat până târziu, ca să-și facă anii de pensie. Rolf și-a făcut studiile la Politehnica din Zürich, imediat după război, în condiții incredibil de precare. Toate acestea mi le-a povestit în orele pe care le petreceam la ea. Trăia frumos. Și ea, la vârsta ei, era frumoasă, cu ochii albaștri, buni, cu care părul ei alb, bine îngrijit, se armoniza perfect. Purta culori deschise, palide, cu croială clasică, cum poartă doamnele în vârstă în Occident. Locuința era mică (un living-sufragerie, dormitor, dependințe), dar aranjată cu mult gust, cu mobilă stil, originală. Multe, multe cărți, un birou grațios, discuri, radio. Din living pășeai direct într-o grădină miraculoasă, unde obișnuia să-și ia ceaiul după-masa. De multe ori cu mine. […] Doamna Marti se bucura de fiecare clipă trăită. Considera că vârsta pe care o avea este un dar și participa, într-o dispoziție pozitivă, la toate evenimentele. N-am auzit-o niciodată spunând „mă simt bătrână”. Se gospodărea singură, ieșea în oraș. Masa o lua în bucătărie, dar și-o așeza întotdeauna frumos. Îmi spunea că trebuie să te respecți și când ești singur. […] Ca o mamă, îmi făcea și observații. Să vedeți. Aveam cheile locuinței, ca să nu o deranjez când sosesc. Într-o zi îmi spune: „Știi, mâine n-o să fiu acasă, mă duc în oraș la coafor și cumpărături. Îți las masa pusă. Te descurci tu.” Desigur, m-am descurcat. Masa era frumos așezată, mi-am încălzit apa pentru cafea într-un mic ceainic cu capac. Când am terminat, am spălat vasele și le-am pus la loc. În aceeași zi, spre seară, în drum spre Rolf (care stătea la două case), m-am oprit la ea. Foarte drăguță, mi-a mulțumit că am lăsat totul în ordine. Apoi a luat ceainicul de pe aragaz, mirată s-a uitat în el și m-a întrebat: „De ce ai pus atâta apă?”. […] În Elveția oamenii nu sunt risipitori. Ei economisesc resursele de apă potabilă, materiile prime, reciclează tot ce se poate recicla. Am înțeles și am învățat. Dorli Blaga, Tatăl meu, Lucian Blaga