Academos
  1. Subiecte
  2. Bacalaureat
  3. Limba română, profil uman
  4. Subiectul al III-lea

Subiectul al III-lea, toate variantele

Bacalaureat, Limba română, profil uman, 2021-2026. Rezolvă-le pe rând, cu baremul la îndemână.

Sesiuni de examen

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți relația dintre două personaje într-un basm cult studiat.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre cele două personaje; – evidențierea relației dintre cele două personaje, prin două episoade/secvențe comentate; – analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale basmului cult studiat, relevante pentru relația dintre cele două personaje (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre cele două personaje 2 x 3 puncte = 6 puncte • prezentare adecvată și nuanțată – 3 puncte/prezentare ezitantă – 2 puncte/încercare de prezentare – 1 punct – evidențierea relației dintre cele două personaje, prin două episoade/secvențe comentate 6 puncte • prezentarea relației dintre cele două personaje – 2 puncte • ilustrarea relației dintre cele două personaje, prin oricare două episoade/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte/simpla numire a unor episoade/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale basmului cult studiat, relevante pentru relația dintre cele două personaje 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru relația dintre cele două personaje – 3 puncte/analiza fiecărui element ales, fără justificarea relevanței pentru relația dintre cele două personaje – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – abilități de analiză și de argumentare 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) 2 puncte – ortografia (0-1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – punctuația (0-1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unui text poetic studiat, aparținând lui Tudor Arghezi. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică; – comentarea a două imagini/idei poetice semnificative pentru tema textului poetic; – analiza a două elemente de compoziție și/sau de limbaj, relevante pentru textul poetic (de exemplu: titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive poetice, figuri semantice, elemente de prozodie etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică 6 puncte • precizarea perioadei, a curentului cultural/literar sau a orientării tematice – 2 puncte • numirea a două trăsături ale perioadei, ale curentului cultural/literar sau ale orientării tematice precizate – 2 x 1 punct = 2 puncte • evidențierea celor două trăsături, prin valorificarea textului – 2 x 1 punct = 2 puncte – comentarea a două imagini/idei poetice semnificative pentru tema textului poetic 6 puncte • precizarea temei – 2 puncte • câte 2 puncte pentru comentarea oricăror două imagini/idei poetice semnificative pentru tema textului poetic: 2 x 2 puncte = 4 puncte (comentarea adecvată – 2 puncte; încercare de comentare – 1 punct) – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de compoziție și/sau de limbaj, relevante pentru textul poetic 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru textul poetic – 3 puncte; analiza fiecărui element ales, fără justificarea relevanței – 2 puncte; abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – abilități de analiză și de argumentare 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 puncte; vocabular restrâns, monoton – 1 punct) 2 puncte – ortografia (0-1 greșeli – 2 puncte; 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) 2 puncte – punctuația (0-1 greșeli – 2 puncte; 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj într-un text narativ studiat, aparținând lui Marin Preda.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales; – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate; – analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale textului narativ studiat, relevante pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, registre stilistice, limbaj etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales 6 puncte • prezentare adecvată și nuanțată – 6 puncte/prezentare ezitantă – 3 puncte/încercare de prezentare – 1 punct – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate 6 puncte • menționarea oricărei trăsături a personajului ales – 2 puncte • ilustrarea trăsăturii menționate prin două episoade/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte; simpla numire a unor episoade/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale textului narativ studiat, relevante pentru construcția personajului ales 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru construcția personajului – 3 puncte/analiza fiecărui element, fără justificarea relevanței – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – abilități de analiză și de argumentare 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte; relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 puncte; vocabular restrâns, monoton – 1 punct) 2 puncte – ortografia (0 – 1 greșeli – 2 puncte; 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) 2 puncte – punctuația (0 – 1 greșeli – 2 puncte; 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți relația dintre două personaje într-un text narativ studiat, aparținând lui Ion Creangă sau lui Ioan Slavici.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre cele două personaje; – evidențierea relației dintre cele două personaje, prin două episoade/secvențe comentate; – analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj, relevante pentru relația dintre cele două personaje (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre cele două personaje 2 x 3 puncte = 6 puncte • prezentare adecvată și nuanțată – 3 puncte/prezentare ezitantă – 2 puncte/prezentare schematică sau superficială – 1 punct – evidențierea relației dintre cele două personaje, prin două episoade/secvențe comentate 6 puncte • prezentarea relației dintre cele două personaje – 2 puncte • ilustrarea relației dintre cele două personaje, prin oricare două episoade/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte/simpla numire a unor episoade/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj, relevante pentru relația dintre cele două personaje 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru relația dintre cele două personaje – 3 puncte/analiza fiecărui element ales, fără justificarea relevanței pentru relația dintre cele două personaje – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – abilități de analiză și de argumentare 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) 2 puncte – ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – punctuația (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj într-un text dramatic studiat.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales; – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două scene/secvențe comentate; – analiza a două componente de structură și/sau de limbaj ale textului dramatic studiat, relevante pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, modalități de caracterizare, notațiile autorului, conflict dramatic, registre stilistice, limbaj, act, scenă etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales 6 puncte • prezentare adecvată și nuanțată – 6 puncte/prezentare ezitantă – 3 puncte/prezentare schematică sau superficială – 1 punct – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două scene/secvențe comentate 6 puncte • menționarea oricărei trăsături a personajului ales – 2 puncte • ilustrarea trăsăturii menționate prin două scene/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte/simpla numire a unor scene/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două componente de structură și/sau de limbaj ale textului dramatic studiat, relevante pentru construcția personajului ales 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărei componente alese, justificând relevanța acestuia pentru construcția personajului – 3 puncte/analiza fiecărei componente, fără justificarea relevanței – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – abilități de analiză și de argumentare 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) 2 puncte – ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – punctuația (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj dintr-un text dramatic studiat.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales; – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două scene/secvențe comentate; – analiza a două componente de structură și/sau de limbaj ale textului dramatic studiat, semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, modalități de caracterizare, notațiile autorului, conflict dramatic, registre stilistice, limbaj, act, scenă etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales 6 puncte • prezentare adecvată și nuanțată – 6 puncte/prezentare ezitantă – 3 puncte/prezentare schematică sau superficială – 1 punct – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două scene/secvențe comentate 6 puncte • menționarea oricărei trăsături a personajului ales – 2 puncte • ilustrarea trăsăturii menționate prin două scene/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte/simpla numire a unor scene/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte − câte 3 puncte pentru analiza oricăror două componente de structură și/sau de limbaj ale textului dramatic studiat, semnificative pentru construcția personajului ales 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărei componente alese, justificând relevanța acestuia pentru construcția personajului – 3 puncte/analiza fiecărei componente, fără justificarea relevanței – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte − existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – abilități de analiză și de argumentare 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct − utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) 2 puncte − ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte − punctuația (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte − așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj dintr-o nuvelă studiată.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales; – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate; – analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale textului narativ studiat, relevante pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, registre stilistice, limbaj etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales 6 puncte • prezentare adecvată și nuanțată – 6 puncte/prezentare ezitantă – 3 puncte/încercare de prezentare – 1 punct – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate 6 puncte • menționarea oricărei trăsături a personajului ales – 2 puncte • ilustrarea trăsăturii menționate prin două episoade/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte; simpla numire a unor episoade/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale nuvelei studiate, relevante pentru construcția personajului ales 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru construcția personajului – 3 puncte/analiza fiecărui element, fără justificarea relevanței – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – abilități de analiză și de argumentare 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) 2 puncte – ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – punctuația (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unui text poetic studiat, aparținând lui Tudor Arghezi sau lui Nichita Stănescu. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic ales într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică; – comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic ales; – analiza a două elemente de compoziție și/sau de limbaj, semnificative pentru textul poetic ales (de exemplu: titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive poetice, figuri semantice, elemente de prozodie etc.). Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic ales într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică 6 puncte • precizarea perioadei, a curentului cultural/literar sau a orientării tematice: 2 puncte • numirea a două trăsături ale perioadei, ale curentului cultural/literar sau ale orientării tematice precizate: 2 x 1 punct = 2 puncte • evidențierea celor două trăsături, prin valorificarea textului: 2 x 1 punct = 2 puncte – comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic ales 6 puncte • precizarea temei: 2 puncte • câte 2 puncte pentru comentarea oricăror două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic: 2 x 2 puncte = 4 puncte (comentarea adecvată – 2 puncte; încercare de comentare – 1 punct) – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de compoziție și/sau de limbaj, semnificative pentru textul poetic ales 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru textul poetic – 3 puncte; analiza fiecărui element ales, fără justificarea relevanței – 2 puncte; abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – abilități de analiză și de argumentare 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte; relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte; schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 puncte; vocabular restrâns, monoton – 1 punct) 2 puncte – ortografia (0 – 1 greșeli – 2 puncte; 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) 2 puncte – punctuația (0 – 1 greșeli – 2 puncte; 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unui text poetic studiat, aparținând lui Ion Barbu sau lui Nichita Stănescu.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică; – comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat; – analiza a două elemente de compoziție și/sau de limbaj, semnificative pentru textul poetic ales (de exemplu: titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive poetice, figuri semantice, elemente de prozodie etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică 6 puncte • precizarea perioadei, a curentului cultural/literar sau a orientării tematice: 2 puncte • numirea a două trăsături ale perioadei, ale curentului cultural/literar sau ale orientării tematice precizate: 2 x 1 punct = 2 puncte • evidențierea celor două trăsături, prin valorificarea textului: 2 x 1 punct = 2 puncte – comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat 6 puncte • precizarea temei: 2 puncte; • câte 2 puncte pentru comentarea oricăror două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic – 2 x 2 puncte = 4 puncte (comentarea adecvată – 2 puncte; încercare de comentare – 1 punct) – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de compoziție și/sau de limbaj, semnificative pentru textul poetic ales 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru textul poetic – 3 puncte; analiza fiecărui element ales, fără justificarea relevanței – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – abilități de analiză și de argumentare 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) 2 puncte – ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – punctuația (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj dintr-un text narativ studiat, aparținând lui Liviu Rebreanu sau lui Camil Petrescu.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales; – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate; – analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale textului narativ studiat, semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, registre stilistice, limbaj etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales 6 puncte • prezentare adecvată și nuanțată – 6 puncte/prezentare ezitantă – 3 puncte/prezentare schematică sau superficială – 1 punct – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate 6 puncte • menționarea oricărei trăsături a personajului ales – 2 puncte • ilustrarea trăsăturii menționate prin două episoade/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte; simpla numire a unor episoade/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale textului narativ studiat, semnificative pentru construcția personajului ales 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru construcția personajului – 3 puncte/analiza fiecărui element, fără justificarea relevanței – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – abilități de analiză și de argumentare 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) 2 puncte – ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – punctuația (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj dintr-un text narativ studiat, aparținând lui Mihail Sadoveanu sau lui G. Călinescu.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales; – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate; – analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale textului narativ studiat, semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, registre stilistice, limbaj etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales: 6 puncte • prezentare adecvată și nuanțată – 6 puncte/prezentare ezitantă – 3 puncte/prezentare schematică sau superficială – 1 punct – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate: 6 puncte • menționarea oricărei trăsături a personajului ales – 2 puncte • ilustrarea trăsăturii menționate prin două episoade/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte; simpla numire a unor episoade/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte − câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale textului narativ studiat, semnificative pentru construcția personajului ales: 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru construcția personajului – 3 puncte/analiza fiecărui element, fără justificarea relevanței – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte − existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere: 1 punct – logica înlănțuirii ideilor: 1 punct – abilități de analiză și de argumentare: 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct − utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.): 2 puncte − ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.): 2 puncte − punctuația (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.): 2 puncte − așezarea în pagină, lizibilitatea: 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj dintr-un text narativ studiat, aparținând lui Camil Petrescu sau lui G. Călinescu.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales; – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate; – analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj din textul narativ studiat, semnificative pentru construcția personajului (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, modalități de caracterizare, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales 6 puncte • prezentare adecvată și nuanțată – 6 puncte/prezentare ezitantă – 3 puncte/prezentare schematică sau superficială – 1 punct – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate 6 puncte • menționarea oricărei trăsături a personajului ales – 2 puncte • ilustrarea trăsăturii menționate prin două episoade/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte; simpla numire a unor episoade/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte − câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj din textul narativ studiat, semnificative pentru construcția personajului 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru construcția personajului – 3 puncte/analiza fiecărui element, fără justificarea relevanței – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte − existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – abilități de analiză și de argumentare 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct − utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 puncte; vocabular restrâns, monoton – 1 punct) 2 puncte − ortografia (0 – 1 greșeli – 2 puncte; 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) 2 puncte − punctuația (0 – 1 greșeli – 2 puncte; 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) 2 puncte − așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj dintr-o comedie studiată.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales; – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două scene/secvențe comentate; – analiza a două componente de structură și/sau de limbaj ale comediei studiate, semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, modalități de caracterizare, notațiile autorului, conflict dramatic, registre stilistice, limbaj, act, scenă etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales - 6 puncte • prezentare adecvată și nuanțată – 6 puncte/prezentare ezitantă – 3 puncte/prezentare schematică sau superficială – 1 punct – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două scene/secvențe comentate - 6 puncte • menționarea oricărei trăsături a personajului ales – 2 puncte • ilustrarea trăsăturii menționate prin două scene/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte; simpla numire a unor scene/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două componente de structură și/sau de limbaj ale comediei studiate, semnificative pentru construcția personajului ales - 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărei componente alese, justificând relevanța acesteia pentru construcția personajului – 3 puncte/analiza fiecărei componente, fără justificarea relevanței – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere - 1 punct – logica înlănțuirii ideilor - 1 punct – abilități de analiză și de argumentare - 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) - 2 puncte – ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) - 2 puncte – punctuația (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) - 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea - 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unui text poetic studiat, aparținând lui Lucian Blaga.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică; – comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat; – analiza a două elemente de compoziție și/sau de limbaj, semnificative pentru textul poetic ales (de exemplu: titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive poetice, figuri semantice, elemente de prozodie etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică: 6 puncte • precizarea perioadei, a curentului cultural/literar sau a orientării tematice: 2 puncte • numirea a două trăsături ale perioadei, ale curentului cultural/literar sau ale orientării tematice precizate: 2 x 1 punct = 2 puncte • evidențierea celor două trăsături, prin valorificarea textului: 2 x 1 punct = 2 puncte – comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat: 6 puncte • precizarea temei: 2 puncte; • câte 2 puncte pentru comentarea oricăror două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic – 2 x 2 puncte = 4 puncte (comentarea adecvată – 2 puncte; încercare de comentare – 1 punct) – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de compoziție și/sau de limbaj, semnificative pentru textul poetic ales: 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru textul poetic – 3 puncte; analiza fiecărui element ales, fără justificarea relevanței – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere: 1 punct – logica înlănțuirii ideilor: 1 punct – abilități de analiză și de argumentare: 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.): 2 puncte – ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.): 2 puncte – punctuația (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.): 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea: 1 punct

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj dintr-o nuvelă studiată.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales; – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate; – analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale nuvelei studiate, semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, registre stilistice, limbaj etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales - 6 puncte • prezentare adecvată și nuanțată – 6 puncte/prezentare ezitantă – 3 puncte/prezentare schematică sau superficială – 1 punct – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate - 6 puncte • menționarea oricărei trăsături a personajului ales – 2 puncte • ilustrarea trăsăturii menționate prin două episoade/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte; simpla numire a unor episoade/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale nuvelei studiate, semnificative pentru construcția personajului - 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru construcția personajului – 3 puncte/analiza fiecărei componente, fără justificarea relevanței – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere - 1 punct – logica înlănțuirii ideilor - 1 punct – abilități de analiză și de argumentare - 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) - 2 puncte – ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) - 2 puncte – punctuația (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) - 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea - 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți relația dintre două personaje dintr-un text narativ studiat, aparținând lui Ion Creangă sau lui Camil Petrescu.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre cele două personaje; – evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin două episoade/secvențe comentate; – analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale textului narativ studiat, semnificative pentru evoluția relației dintre personaje (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, registre stilistice, limbaj etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre cele două personaje 2 x 3 puncte = 6 puncte • prezentare adecvată și nuanțată – 3 puncte/prezentare ezitantă – 2 puncte/prezentare schematică sau superficială – 1 punct – evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin două episoade/secvențe comentate 6 puncte • prezentarea evoluției relației dintre personaje – 2 puncte • ilustrarea evoluției relației dintre personaje, prin oricare două episoade/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte; simpla numire a unor episoade/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale textului narativ studiat, semnificative pentru evoluția relației dintre personaje 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru evoluția relației dintre personaje – 3 puncte/analiza fiecărui element ales, fără justificarea relevanței pentru evoluția relației dintre personaje – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – abilități de analiză și de argumentare 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 puncte; vocabular restrâns, monoton – 1 punct) 2 puncte – ortografia (0 – 1 greșeli – 2 puncte; 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) 2 puncte – punctuația (0 – 1 greșeli – 2 puncte; 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Simulări, modele de subiect și subiecte de rezervă

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unui roman scris după 1980.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea romanului ales într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică; – comentarea a două episoade/secvențe semnificative pentru tema romanului ales; – analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj, relevante pentru romanul ales (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea romanului ales într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică 6 puncte • precizarea curentului cultural/literar sau a orientării tematice – 2 puncte • numirea a două trăsături ale curentului cultural/literar sau ale orientării tematice precizate – 2 × 1 punct = 2 puncte • evidențierea celor două trăsături, prin valorificarea romanului ales – 2 × 1 punct = 2 puncte – comentarea a două episoade/secvențe semnificative pentru tema romanului ales 6 puncte • precizarea temei – 2 puncte; • câte 2 puncte pentru comentarea oricăror două episoade/secvențe semnificative pentru tema romanului ales (comentarea adecvată – 2 puncte/simpla numire a unor episoade/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct) – 2 × 2 puncte = 4 puncte – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj, relevante pentru romanul ales 2 × 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru romanul ales – 3 puncte/analiza fiecărui element ales, fără justificarea relevanței – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – abilități de analiză și de argumentare 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 puncte; vocabular restrâns, monoton – 1 punct) 2 puncte – ortografia (0-1 greșeli – 2 puncte; 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) 2 puncte – punctuația (0-1 greșeli – 2 puncte; 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unui text poetic studiat, aparținând lui Ion Barbu.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică; – comentarea a două imagini/idei poetice semnificative pentru tema textului poetic; – analiza a două elemente de compoziție și/sau de limbaj, relevante pentru textul poetic (de exemplu: titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive poetice, figuri semantice, elemente de prozodie etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică 6 puncte • precizarea perioadei, a curentului cultural/literar sau a orientării tematice: 2 puncte • numirea a două trăsături ale perioadei, ale curentului cultural/literar sau ale orientării tematice precizate: 2 x 1 punct = 2 puncte • evidențierea celor două trăsături, prin valorificarea textului: 2 x 1 punct = 2 puncte – comentarea a două imagini/idei poetice semnificative pentru tema textului poetic 6 puncte • precizarea temei: 2 puncte • câte 2 puncte pentru comentarea oricăror două imagini/idei poetice semnificative pentru tema textului poetic: 2 x 2 puncte = 4 puncte (comentarea adecvată – 2 puncte; încercare de comentare – 1 punct) – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de compoziție și/sau de limbaj, relevante pentru textul poetic 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru textul poetic – 3 puncte; analiza fiecărui element ales, fără justificarea relevanței – 2 puncte; abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – abilități de analiză și de argumentare 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte; relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte; schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) 2 puncte – ortografia (0-1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – punctuația (0-1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj dintr-un text narativ studiat, aparținând lui Mihail Sadoveanu.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales; – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate; – analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale textului narativ studiat, relevante pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, registre stilistice, limbaj etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales - 6 puncte • prezentare adecvată și nuanțată – 6 puncte/prezentare ezitantă – 3 puncte/încercare de prezentare – 1 punct – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate - 6 puncte • menționarea oricărei trăsături a personajului ales – 2 puncte • ilustrarea trăsăturii menționate prin două episoade/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte; simpla numire a unor episoade/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale textului narativ studiat, relevante pentru construcția personajului ales 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru construcția personajului – 3 puncte/analiza fiecărui element, fără justificarea relevanței – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere - 1 punct – logica înlănțuirii ideilor - 1 punct – abilități de analiză și de argumentare - 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) - 2 puncte – ortografia (0-1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) - 2 puncte – punctuația (0-1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) - 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea - 1 punct În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj dintr-un roman psihologic sau al experienței studiat.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales; – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate; – analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale romanului studiat, relevante pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, registre stilistice, limbaj etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales 6 puncte • prezentare adecvată și nuanțată – 6 puncte/prezentare ezitantă – 3 puncte/prezentare schematică sau superficială – 1 punct – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două scene/secvențe comentate 6 puncte • menționarea oricărei trăsături a personajului ales – 2 puncte • ilustrarea trăsăturii menționate prin două scene/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte/simpla numire a unor scene/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două componente de structură și/sau de limbaj ale textului dramatic studiat, relevante pentru construcția personajului ales 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărei componente alese, justificând relevanța acestuia pentru construcția personajului – 3 puncte/analiza fiecărei componente, fără justificarea relevanței – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – abilități de analiză și de argumentare 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) 2 puncte – ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – punctuația (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj într-o dramă studiată.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales; – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două scene/secvențe comentate; – analiza a două componente de structură și/sau de limbaj ale dramei studiate, semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, modalități de caracterizare, notațiile autorului, conflict dramatic, registre stilistice, limbaj, act, scenă etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales 6 puncte • prezentare adecvată și nuanțată – 6 puncte/prezentare ezitantă – 3 puncte/prezentare schematică sau superficială – 1 punct – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două scene/secvențe comentate 6 puncte • menționarea oricărei trăsături a personajului ales – 2 puncte • ilustrarea trăsăturii menționate prin două scene/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte; simpla numire a unor scene/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două componente de structură și/sau de limbaj ale dramei studiate, semnificative pentru construcția personajului ales 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărei componente alese, justificând relevanța acestuia pentru construcția personajului – 3 puncte/analiza fiecărei componente, fără justificarea relevanței – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – abilități de analiză și de argumentare 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) 2 puncte – ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – punctuația (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unui text poetic studiat, aparținând lui Ion Barbu.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică; – comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic; – analiza a două elemente de compoziție și/sau de limbaj, semnificative pentru textul poetic (de exemplu: titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive poetice, figuri semantice, elemente de prozodie etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică - 6 puncte • precizarea perioadei, a curentului cultural/literar sau a orientării tematice: 2 puncte • numirea a două trăsături ale perioadei, ale curentului cultural/literar sau ale orientării tematice precizate: 2 x 1 punct = 2 puncte • evidențierea celor două trăsături, prin valorificarea textului: 2 x 1 punct = 2 puncte – comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic - 6 puncte • precizarea temei: 2 puncte • câte 2 puncte pentru comentarea oricăror două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic: 2 x 2 puncte = 4 puncte (comentarea adecvată – 2 puncte; încercare de comentare – 1 punct) – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de compoziție și/sau de limbaj, semnificative pentru textul poetic - 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru textul poetic – 3 puncte; analiza fiecărui element ales, fără justificarea relevanței – 2 puncte; abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere - 1 punct – logica înlănțuirii ideilor - 1 punct – abilități de analiză și de argumentare - 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte; relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte; schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) - 2 puncte – ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) - 2 puncte – punctuația (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) - 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea - 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj dintr-un text narativ studiat, aparținând lui G. Călinescu.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales; – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate; – analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale textului narativ studiat, relevante pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, registre stilistice, limbaj etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales - 6 puncte • prezentare adecvată și nuanțată – 6 puncte/prezentare ezitantă – 3 puncte/încercare de prezentare – 1 punct – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate - 6 puncte • menționarea oricărei trăsături a personajului ales – 2 puncte • ilustrarea trăsăturii menționate prin două episoade/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte; simpla numire a unor episoade/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale textului narativ studiat, relevante pentru construcția personajului ales - 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru construcția personajului – 3 puncte/analiza fiecărui element, fără justificarea relevanței – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere - 1 punct – logica înlănțuirii ideilor - 1 punct – abilități de analiză și de argumentare - 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) - 2 puncte – ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) - 2 puncte – punctuația (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) - 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea - 1 punct În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți relația dintre două personaje într-un roman postbelic studiat.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre cele două personaje; – evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin două episoade/secvențe comentate; – analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj, semnificative pentru evoluția relației dintre cele două personaje (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre cele două personaje 2 x 3 puncte = 6 puncte • prezentare adecvată și nuanțată – 3 puncte/prezentare ezitantă – 2 puncte/prezentare schematică sau superficială – 1 punct – evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin două episoade/secvențe comentate 6 puncte • prezentarea evoluției relației dintre cele două personaje – 2 puncte • ilustrarea evoluției relației dintre cele două personaje, prin oricare două episoade/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte/simpla numire a unor episoade/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj, semnificative pentru evoluția relației dintre cele două personaje 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru evoluția relației dintre cele două personaje – 3 puncte/analiza fiecărui element ales, fără justificarea relevanței pentru evoluția relației dintre cele două personaje – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – abilități de analiză și de argumentare 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) 2 puncte – ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – punctuația (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți relația dintre două personaje dintr-un basm cult studiat.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre cele două personaje; – evidențierea relației dintre cele două personaje, prin două episoade/secvențe comentate; – analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale basmului cult studiat, semnificative pentru relația dintre personaje (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, registre stilistice, limbaj etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre cele două personaje 2 x 3 puncte = 6 puncte • prezentare adecvată și nuanțată – 3 puncte/prezentare ezitantă – 2 puncte/prezentare schematică sau superficială – 1 punct – evidențierea relației dintre cele două personaje, prin două episoade/secvențe comentate 6 puncte • prezentarea relației dintre cele două personaje – 2 puncte • ilustrarea relației dintre cele două personaje, prin oricare două episoade/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte/simpla numire a unor episoade/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj semnificative pentru relația dintre cele două personaje 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru relația dintre cele două personaje – 3 puncte/analiza fiecărui element ales, fără justificarea relevanței pentru relația dintre cele două personaje – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct – logica înlănțuirii ideilor – 1 punct – abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) – 2 puncte – ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) – 2 puncte – punctuația (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) – 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unui text poetic studiat, aparținând lui Tudor Arghezi.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică; – comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic; – analiza a două elemente de compoziție și/sau de limbaj, semnificative pentru textul poetic (de exemplu: titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive poetice, figuri semantice, elemente de prozodie etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică 6 puncte • precizarea perioadei, a curentului cultural/literar sau a orientării tematice: 2 puncte • numirea a două trăsături ale perioadei, ale curentului cultural/literar sau ale orientării tematice precizate: 2 x 1 punct = 2 puncte • evidențierea celor două trăsături, prin valorificarea textului: 2 x 1 punct = 2 puncte – comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat 6 puncte • precizarea temei: 2 puncte • câte 2 puncte pentru comentarea oricăror două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic: 2 x 2 puncte = 4 puncte (comentarea adecvată – 2 puncte; încercare de comentare – 1 punct) – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de compoziție și/sau de limbaj, semnificative pentru textul poetic studiat 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru textul poetic – 3 puncte; analiza fiecărui element ales, fără justificarea relevanței – 2 puncte; abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – abilități de analiză și de argumentare 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte; relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte; schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) 2 puncte – ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – punctuația (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unui text poetic studiat, aparținând lui Lucian Blaga.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică; – comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat; – analiza a două elemente de compoziție și/sau de limbaj, semnificative pentru textul poetic ales (de exemplu: titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive poetice, figuri semantice, elemente de prozodie etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică - 6 puncte • precizarea perioadei, a curentului cultural/literar sau a orientării tematice: 2 puncte • numirea a două trăsături ale perioadei, ale curentului cultural/literar sau ale orientării tematice precizate: 2 x 1 punct = 2 puncte • evidențierea celor două trăsături, prin valorificarea textului: 2 x 1 punct = 2 puncte – comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat - 6 puncte • precizarea temei: 2 puncte; • câte 2 puncte pentru comentarea oricăror două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic – 2 x 2 puncte = 4 puncte (comentarea adecvată – 2 puncte; încercare de comentare – 1 punct) – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de compoziție și/sau de limbaj, semnificative pentru textul poetic ales - 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru textul poetic – 3 puncte; analiza fiecărui element ales, fără justificarea relevanței – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere - 1 punct – logica înlănțuirii ideilor - 1 punct – abilități de analiză și de argumentare - 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) - 2 puncte – ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) - 2 puncte – punctuația (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) - 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea - 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unui text poetic studiat, aparținând lui Ion Barbu.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică; – comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat; – analiza a două elemente de compoziție și/sau de limbaj, semnificative pentru textul poetic ales (de exemplu: titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive poetice, figuri semantice, elemente de prozodie etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică: 6 puncte • precizarea perioadei, a curentului cultural/literar sau a orientării tematice: 2 puncte • numirea a două trăsături ale perioadei, ale curentului cultural/literar sau ale orientării tematice precizate: 2 x 1 punct = 2 puncte • evidențierea celor două trăsături, prin valorificarea textului: 2 x 1 punct = 2 puncte – comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat: 6 puncte • precizarea temei: 2 puncte; • câte 2 puncte pentru comentarea oricăror două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic – 2 x 2 puncte = 4 puncte (comentarea adecvată – 2 puncte; încercare de comentare – 1 punct) – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de compoziție și/sau de limbaj, semnificative pentru textul poetic ales: 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru textul poetic – 3 puncte; analiza fiecărui element ales, fără justificarea relevanței – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere: 1 punct – logica înlănțuirii ideilor: 1 punct – abilități de analiză și de argumentare: 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.): 2 puncte – ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.): 2 puncte – punctuația (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.): 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea: 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți relația dintre două personaje dintr-un basm cult studiat.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al celor două personaje; – evidențierea relației dintre cele două personaje, prin două episoade/secvențe comentate; – analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale basmului cult studiat, semnificative pentru evoluția relației dintre personaje (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, registre stilistice, limbaj etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre cele două personaje 2 x 3 puncte = 6 puncte • prezentare adecvată și nuanțată a statutului social, psihologic, moral etc. al fiecărui personaj – 3 puncte + 3 puncte/prezentare ezitantă – 2 puncte + 2 puncte/prezentare schematică sau superficială – 1 punct + 1 punct – evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin două episoade/secvențe comentate 6 puncte • prezentarea evoluției relației dintre personaje – 2 puncte • ilustrarea evoluției relației dintre personaje, prin oricare două episoade/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte; simpla numire a unor episoade/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte − câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale basmului cult studiat, semnificative pentru evoluția relației dintre personaje 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru evoluția relației dintre personaje – 3 puncte/analiza fiecărui element ales, fără justificarea relevanței pentru evoluția relației dintre personaje – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte − existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – abilități de analiză și de argumentare 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct − utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) 2 puncte − ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte − punctuația (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte − așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți relația dintre două personaje dintr-un basm cult studiat.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, moral, psihologic etc. al celor două personaje; – evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin două episoade/secvențe comentate; – analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj, semnificative pentru evoluția relației dintre personaje (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – prezentarea statutului social, moral, psihologic etc. al fiecăruia dintre cele două personaje 2 x 3 puncte = 6 puncte • prezentare clară, nuanțată – 3 puncte; • schematism în prezentarea statutului personajului – 1 punct – evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin referire la două episoade/secvențe comentate 6 puncte • prezentarea evoluției relației dintre personaje – 2 puncte • ilustrarea evoluției relației dintre personaje, prin oricare două episoade/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte; simpla numire a unor episoade/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct + 1 punct = 2 puncte – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție și de limbaj semnificative pentru evoluția relației dintre cele două personaje 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru evoluția relației dintre personaje – 3 puncte; analiza fiecărui element ales, fără justificarea relevanței pentru evoluția relației dintre personaje – 2 puncte; abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct – logica înlănțuirii ideilor 1 punct – abilități de analiză și de argumentare 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte • relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte • schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 puncte; vocabular restrâns, monoton – 1 punct) 2 puncte – ortografia (0–1 greșeli – 2 puncte; 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli– 0 puncte) 2 puncte – punctuația (0–1 greșeli – 2 puncte; 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a personajului într-un text narativ studiat, aparținând lui Ioan Slavici.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales; – evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate; – analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale textului narativ studiat, semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, registre stilistice, limbaj etc.).

Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Conținut – 18 puncte – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales - 6 puncte • prezentare adecvată și nuanțată – 6 puncte/prezentare ezitantă – 3 puncte/prezentare schematică sau superficială – 1 punct – evidențierea unei trăsături a personajului ales prin două episoade/secvențe comentate - 6 puncte • menționarea oricărei trăsături a personajului ales – 2 puncte • ilustrarea trăsăturii menționate prin două episoade/secvențe comentate – 2 puncte + 2 puncte; simpla numire a unor episoade/secvențe sau tendința de rezumare – 1 punct + 1 punct – câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale textului narativ studiat, semnificative pentru construcția personajului ales - 2 x 3 puncte = 6 puncte • analiza fiecărui element ales, justificând relevanța acestuia pentru construcția personajului – 3 puncte/analiza fiecărui element ales, fără justificarea relevanței pentru construcția personajului – 2 puncte/abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Redactare – 12 puncte – existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere - 1 punct – logica înlănțuirii ideilor - 1 punct – abilități de analiză și de argumentare - 3 puncte • relație adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 puncte/relație parțial adecvată între idei, între idei și argumente, formulare de judecăți parțial relevante – 2 puncte/schematism – 1 punct – utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) - 2 puncte – ortografia (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) - 2 puncte – punctuația (0 – 1 greșeli – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) - 2 puncte – așezarea în pagină, lizibilitatea - 1 punct

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Exersează zilnic cu Academos

Aplicația pentru Evaluarea Națională și Bac. În curând pe:

  • App Store
  • Google Play