Academos
  1. Subiecte
  2. Bacalaureat
  3. Psihologie
  4. 2023 specială
  5. Subiectul al III-lea, D.

Subiectul al III-lea, D.

Bacalaureat 2023, Psihologie, sesiunea specială.

Citiți, cu atenție, următorul text:

Când Sudistul își primea plata pentru vreo lucrare de tâmplărie, câteodată își făcea de cap și cumpăra un album nou. Dădea mereu petreceri pentru familie, la care oaspeții erau nevoiți să vorbească tare ca să acopere zgomotul din boxe, pentru că muzica era întotdeauna pe primul plan. Cele mai multe evenimente importante din familie se sărbătoreau la Sudist acasă, iar asta ne-a dat ocazia, de-a lungul anilor, să despachetăm cadourile de Crăciun pe muzica Ellei Fitzgerald și să suflăm în lumânările de pe tort ascultând Coltrane. După cum povestea mama, în tinerețea lui, Sudistul ținuse morțiș să le insufle dragostea pentru jazz celor șapte copii ai săi, așa că deseori îi trezea cu vreunul dintre discurile lui, sunetul fiind dat la volum maxim.

Dragostea lui pentru muzică era molipsitoare. După ce Sudistul s-a mutat la noi în cartier, am început să petrec după-amieze în șir acasă la el, luând de pe rafturi câte un disc la întâmplare și ascultându-l de la cap la coadă, descoperind povestea fiecăruia în parte. Chiar dacă eram mică, nu mi-a spus niciodată să nu ating anumite lucruri. Tot el avea să-mi cumpere mai târziu primul meu album, Talking Book al lui Stevie Wonder, pe care îl țineam la el acasă, pe un raft pe care îl făcuse special pentru discurile mele preferate. Dacă mi se făcea foame, îmi pregătea un milkshake sau ne prăjea un pui întreg, în timp ce ascultam Aretha, Miles sau Billie. Pentru mine, Sudistul era la fel de măreț ca raiul. Iar raiul, așa cum mi-l imaginam atunci, trebuia să fie un loc cu mult jazz. (Michelle Obama, Povestea mea)

Pornind de la textul dat, răspundeți următoarelor cerințe:

Cerința

10 puncte

Prezentați, în aproximativ o jumătate de pagină, caracterul Sudistului, conform teoriei lui G.W. Allport, evidențiind o trăsătură cardinală și două trăsături principale ale caracterului acestuia. 10 puncte

Arată baremul

SUBIECTUL al III-lea D. - evidențierea unei trăsături cardinale a caracterului Sudistului 2 puncte - câte 2 puncte pentru evidențierea oricăror două trăsături principale 2x2p=4 puncte - coerența prezentării 2 puncte - încadrarea în limita de spațiu precizată 2 puncte

Același item în alte lucrări

Sesiuni de examen

2023
2022
2021

Simulări și modele de subiect

2023
2022

Toate variantele itemului Subiectul al III-lea, D. pe o singură pagină

Exersează zilnic cu Academos

Aplicația pentru Evaluarea Națională și Bac. În curând pe:

  • App Store
  • Google Play