Academos
  1. Subiecte
  2. Bacalaureat
  3. Sociologie
  4. 2026 model
  5. Subiectul al II-lea, c)

Subiectul al II-lea, c)

Bacalaureat 2026, Sociologie, model de subiect.

Se dă următorul text: Dacă definim sărăcia în termeni absoluți – minimul necesar oamenilor pentru a supraviețui fizic – atunci punctul de la care începe sărăcia este ușor de indicat. Experiența sărăciei depinde însă și de cât au oamenii comparativ cu alții din societatea lor și de valorile culturale ce definesc „viața îndestulată”. În multe părți ale lumii, de exemplu, dotarea locuinței cu instalații sanitare este privită ca semn de bunăstare, pe când în societățile industriale este considerată ceva de la sine înțeles, iar absența acestora dintr-o gospodărie constituie un semn de sărăcie. Modul cum definim sărăcia contează foarte mult, îndeosebi în societățile industriale, unde sărăcia relativă se întâlnește mai des decât cea absolută.

b. Menționați două concepte sociologice din text. 2 puncte

Cerința

6 puncte

Precizați înțelesul celor două concepte sociologice, menționate la subpunctul b. 6 puncte

Arată baremul

c. câte 3 puncte pentru precizarea înțelesului fiecăruia dintre cele două concepte menționate 2x3p=6 puncte

Același item în alte lucrări

Sesiuni de examen

2026
2025
2024

Simulări și modele de subiect

2026
2025
2024

Toate variantele itemului Subiectul al II-lea pe o singură pagină

Exersează zilnic cu Academos

Aplicația pentru Evaluarea Națională și Bac. În curând pe:

  • App Store
  • Google Play