Academos
  1. Subiecte
  2. Bacalaureat
  3. Istorie
  4. 2023 simulare

Istorie, simulare 2023

Simularea Bacalaureatului, organizată de minister după modelul examenului. Deschide subiectul și baremul, apoi corectează-te mai jos.

Corectează-te cu baremul

Ai rezolvat lucrarea pe foaie? Deschide baremul fiecărui item, trece-ți punctele și nota apare pe loc. Rămân salvate pe dispozitivul tău.

Subiectul I

  1. 1. Numiți un spațiu istoric precizat în sursa A. 2 puncte

    din 2
    Arată baremul

    SUBIECTUL I 1. 2 puncte pentru oricare dintre răspunsurile: România, Moscova Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin precizare/menționare sau în enunț).

  2. 2. Precizați, din sursa B, o informație referitoare la acțiunile din perioada 1977-1987. 2 puncte

    din 2
    Arată baremul

    SUBIECTUL I 2. 2 puncte pentru oricare dintre răspunsurile: manifestații contestatare au provocat o dură represiune din partea puterii lui Ceaușescu, manifestații și greve au izbucnit și în 1987 etc. Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin citat din sursă/menționare sau în enunț).

  3. 3. Menționați câte un lider politic precizat în sursa A, respectiv în sursa B. 6 puncte

    din 6
    Arată baremul

    Răspuns: Sursa A: Gheorghiu-Dej; sursa B: Nicolae Ceaușescu/Ceaușescu.

    SUBIECTUL I 3. câte 3 puncte pentru fiecare răspuns: Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu/Ceaușescu Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin precizare/menționare sau în enunț). (3px2=6p)

  4. 4. Scrieți, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei conform căreia comunismul «național» are caracter…

    din 3
    Arată baremul

    Răspuns: B

    SUBIECTUL I 4. 3 puncte pentru scrierea literei B

  5. 5. Scrieți o relație cauză-efect stabilită între două informații selectate din sursa A, precizând rolul fiecăreia dintre…

    din 7
    Arată baremul

    SUBIECTUL I 5. 7 puncte pentru scrierea oricărei relații cauză-efect stabilite între două informații selectate din sursa A, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect) Exemple: Cauză: În România, liderii comuniști erau preocupați să reorganizeze agricultura, ca parte a planului general de a deține controlul deplin asupra economiei. și efect: În consecință, în prima fază, 1949-1953, partidul […] le-a oferit celor care se înscriau în gospodării agricole colective diverse beneficii SAU Cauză: conducătorii românilor erau […] conștienți de neajunsurile producției agricole și de consecințele neglijării bunăstării materiale a populației și efect: Prin urmare, erau dispuși, cel puțin pentru moment, să ia în considerare o abordare mai moderată a soluționării problemelor în mediul rural etc.

  6. 6. Prezentați alte două practici politice totalitare din statul român, în afara celor la care se referă sursele A și B.…

    din 6
    Arată baremul

    SUBIECTUL I 6. câte 1 punct pentru menționarea oricăror alte două practici politice totalitare din statul român, în afara celor la care se referă sursele A și B (1px2=2p) Exemple: adoptarea Constituției din 1948/1952/1965, cenzura, cultul personalității etc. câte 2 puncte pentru prezentarea fiecărei practici politice menționate - o scurtă expunere în care sunt precizate două informații referitoare la practica politică (2px2=4p)

  7. 7. Menționați o asemănare între două practici politice utilizate în primele patru decenii ale secolului al XX-lea, în…

    din 4
    Arată baremul

    SUBIECTUL I 7. 4 puncte pentru menționarea oricărei asemănări între două practici politice utilizate în primele patru decenii ale secolului al XX-lea, în statul român Exemple: vizează drepturi și libertăți ale cetățenilor, stabilesc organizarea instituțiilor în stat etc. Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin precizare/menționare sau în enunț).

Subiectul al II-lea

  1. 1. Numiți puterea protectoare a Principatelor Române, precizată în sursa dată. 2 puncte

    din 2
    Arată baremul

    Răspuns: Rusia

    SUBIECTUL al II – lea 1. 2 puncte pentru răspunsul: Rusia Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin precizare/menționare sau în enunț).

  2. 2. Precizați secolul la care se referă sursa dată. 2 puncte

    din 2
    Arată baremul

    Răspuns: al XIX-lea

    SUBIECTUL al II – lea 2. 2 puncte pentru răspunsul: al XIX-lea Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin precizare/menționare sau în enunț).

  3. 3. Menționați un stat interesat de relații economice cu Principatele Române și o caracteristică a comerțului românesc,…

    din 6
    Arată baremul

    SUBIECTUL al II – lea 3. 3 puncte pentru oricare dintre răspunsurile: Marea Britanie, Franța, Imperiul Otoman, Austria 3 puncte pentru menționarea oricărei caracteristici a comerțului românesc, precizate în sursa dată Exemple: Cel mai important progres economic din Principate a fost fără îndoială lărgirea comerțului extern, exporturile românești în Vest erau constituite din produse agricole etc. Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin citat din sursă/menționare sau în enunț).

  4. 4. Menționați, din sursa dată, două informații referitoare la relațiile ruso-otomane. 6 puncte

    din 6
    Arată baremul

    SUBIECTUL al II – lea 4. câte 3 puncte pentru menționarea, din sursa dată, a oricăror două informații referitoare la relațiile ruso-otomane (3px2=6p) Exemple: Noul țar Nicolae I (1825-1855) era hotărât să urmărească interesele Rusiei în Principatele Române, iar în 1826 l-a silit pe sultan să accepte Convenția de la Akkerman; Cu toate acestea, dezacordurile majore cu otomanii […] au persistat, iar în aprilie 1828 Rusia a declarat război.; până în 1829 rușii străpunseseră apărarea otomană etc. Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin citat din sursă/menționare sau în enunț).

  5. 5. Formulați, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la viața politică din spațiul românesc în perioada…

    din 10
    Arată baremul

    SUBIECTUL al II – lea 5. 4 puncte pentru formularea, pe baza sursei date, a oricărui punct de vedere referitor la viața politică din spațiul românesc în perioada 1834-1849 câte 3 puncte pentru selectarea, din sursa dată, a oricăror două informații care susțin punctul de vedere formulat (3px2=6p) Exemple: Viața politică din spațiul românesc în perioada 1834-1849 se caracterizează prin existența situațiilor tensionate între domni și boieri. Informațiile care susțin punctul de vedere sunt: În Valahia, Alexandru Ghica (1834-1842) era dornic să fie monarh național și să se situeze deasupra partidelor, însă ideea sa de conducător puternic a făcut imposibilă cooperarea cu boierii […]. și Neînțelegerile lui cu fiii boierilor […] s-au transformat într-o confruntare deschisă, aceștia din urmă considerându-l pe Sturdza apărătorul vechii ordini. SAU În viața politică din spațiul românesc, în perioada 1834-1849, se remarcă preocuparea domnilor pentru consolidarea puterii. Informațiile care susțin punctul de vedere sunt: În Valahia, Alexandru Ghica (1834-1842) era dornic să fie monarh național și să se situeze deasupra partidelor, însă ideea sa de conducător puternic a făcut imposibilă cooperarea cu boierii […]. și În Moldova, domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) […] a urmărit cu fermitate două obiective: sporirea propriei autorități și menținerea unor bune relații cu Rusia […] etc. Punctajul total (10 puncte) sau cel parțial (7 puncte) se acordă răspunsului care cuprinde atât punctul de vedere, cât și informațiile/informația. Nu se punctează doar punctul de vedere sau doar informațiile/informația.

  6. 6. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia statul român se consolidează prin măsuri…

    din 4
    Arată baremul

    SUBIECTUL al II – lea 6. 4 puncte pentru argumentarea afirmației date - prezentarea oricărui fapt istoric relevant (de exemplu: adoptarea Legii rurale, adoptarea Constituției din 1866 etc.) prin precizarea a două informații referitoare la acest fapt și prin utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) și concluzia (așadar, astfel etc.)

Subiectul al III-lea

  1. Cerința Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre evoluția spațiului românesc în secolele al XIII-lea – al…

    din 30
    Arată baremul

    SUBIECTUL al III – lea (30 de puncte) Informația istorică – 24 de puncte distribuite astfel: - 2 puncte pentru precizarea oricărei autonomii locale atestate în spațiul românesc, în secolul al XIII-lea (de exemplu: voievodatul lui Litovoi, cnezatul lui Ioan etc.) câte 3 puncte pentru menționarea oricăror două aspecte referitoare la autonomia precizată (de exemplu: este atestată în izvorul istoric Diploma cavalerilor ioaniți, este localizată în spațiul românesc sud-carpatic, conducătorul autonomiei are atribuții militar-administrative etc.) (3px2=6p) - 2 puncte pentru menționarea oricărui fapt istoric care a contribuit la constituirea Țării Românești, desfășurat în deceniile trei-șase ale secolului al XIV-lea (de exemplu: lupta de la Posada, crearea Mitropoliei Țării Românești etc.) 3 puncte pentru prezentarea faptului istoric menționat - o scurtă expunere în care sunt precizate două informații referitoare la faptul istoric și se utilizează relația cauză-efect 1 punct pentru precizarea doar a unei informații referitoare la faptul istoric - câte 3 puncte pentru menționarea oricărei acțiuni desfășurate în spațiul românesc est-carpatic, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea (de exemplu: descălecatul lui Bogdan, Petru I Mușat organizează instituții centrale etc.) și a oricărei caracteristici a acestei acțiuni (de exemplu: înlăturarea urmașilor lui Dragoș, constituirea Moldovei etc.; consolidarea statului medieval Moldova, centralizarea puterii etc.) (3px2=6p) - 1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la organizarea unei instituții centrale politice din spațiul românesc în secolul al XVI-lea – primele două decenii ale secolului al XVIII-lea (de exemplu: Acțiunile care vizează organizarea unei instituții centrale politice din spațiul românesc, în secolul al XVI-lea – primele două decenii ale secolului al XVIII-lea, sunt realizate de Imperiul Otoman; În secolul al XVI-lea – primele două decenii ale secolului al XVIII-lea intervin modificări în organizarea unei instituții centrale politice din spațiul românesc. etc.) 4 puncte pentru susținerea punctului de vedere formulat printr-un argument istoric – prezentarea oricărui fapt istoric relevant, prin precizarea a două informații referitoare la acest fapt și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) și concluzia (așadar, astfel etc.)

    Ordonarea și exprimarea ideilor menționate – 6 puncte distribuite astfel: - 2 puncte pentru utilizarea limbajului istoric adecvat 1 punct pentru utilizarea parțială a limbajului istoric adecvat - 1 punct pentru structurarea eseului (introducere - cuprins - concluzie) - 2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice 1 punct pentru respectarea parțială a succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice - 1 punct pentru respectarea limitei de spațiu

0 din 90 de puncte, plus 10 din oficiu

Nota -

Sursa: Bacalaureat 2023, Istorie, simularea națională, documente oficiale publicate de Ministerul Educației.

Exersează zilnic cu Academos

Aplicația pentru Evaluarea Națională și Bac. În curând pe:

  • App Store
  • Google Play