Academos
  1. Subiecte
  2. Bacalaureat
  3. Istorie
  4. 2023 simulare
  5. Subiectul al III-lea

Subiectul al III-lea

Bacalaureat 2023, Istorie, simularea națională.

Cerința

30 de puncte

Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre evoluția spațiului românesc în secolele al XIII-lea – al XVIII-lea, având în vedere: - precizarea unei autonomii locale atestate în spațiul românesc, în prima jumătate a secolului al XIII-lea și menționarea a două aspecte referitoare la aceasta; - prezentarea unui fapt istoric care a contribuit la constituirea Țării Românești, desfășurat în deceniile trei-șase ale secolului al XIV-lea; - menționarea unei acțiuni desfășurate în spațiul românesc est-carpatic, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea și a unei caracteristici a acestei acțiuni; - formularea unui punct de vedere referitor la organizarea unei instituții centrale politice din spațiul românesc, în secolul al XVI-lea – primele două decenii ale secolului al XVIII-lea și susținerea acestuia printr-un argument istoric.

Notă! Se punctează și utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidențierea relației cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice și încadrarea eseului în limita de spațiu precizată.

Arată baremul

SUBIECTUL al III – lea (30 de puncte) Informația istorică – 24 de puncte distribuite astfel: - 2 puncte pentru precizarea oricărei autonomii locale atestate în spațiul românesc, în secolul al XIII-lea (de exemplu: voievodatul lui Litovoi, cnezatul lui Ioan etc.) câte 3 puncte pentru menționarea oricăror două aspecte referitoare la autonomia precizată (de exemplu: este atestată în izvorul istoric Diploma cavalerilor ioaniți, este localizată în spațiul românesc sud-carpatic, conducătorul autonomiei are atribuții militar-administrative etc.) (3px2=6p) - 2 puncte pentru menționarea oricărui fapt istoric care a contribuit la constituirea Țării Românești, desfășurat în deceniile trei-șase ale secolului al XIV-lea (de exemplu: lupta de la Posada, crearea Mitropoliei Țării Românești etc.) 3 puncte pentru prezentarea faptului istoric menționat - o scurtă expunere în care sunt precizate două informații referitoare la faptul istoric și se utilizează relația cauză-efect 1 punct pentru precizarea doar a unei informații referitoare la faptul istoric - câte 3 puncte pentru menționarea oricărei acțiuni desfășurate în spațiul românesc est-carpatic, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea (de exemplu: descălecatul lui Bogdan, Petru I Mușat organizează instituții centrale etc.) și a oricărei caracteristici a acestei acțiuni (de exemplu: înlăturarea urmașilor lui Dragoș, constituirea Moldovei etc.; consolidarea statului medieval Moldova, centralizarea puterii etc.) (3px2=6p) - 1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la organizarea unei instituții centrale politice din spațiul românesc în secolul al XVI-lea – primele două decenii ale secolului al XVIII-lea (de exemplu: Acțiunile care vizează organizarea unei instituții centrale politice din spațiul românesc, în secolul al XVI-lea – primele două decenii ale secolului al XVIII-lea, sunt realizate de Imperiul Otoman; În secolul al XVI-lea – primele două decenii ale secolului al XVIII-lea intervin modificări în organizarea unei instituții centrale politice din spațiul românesc. etc.) 4 puncte pentru susținerea punctului de vedere formulat printr-un argument istoric – prezentarea oricărui fapt istoric relevant, prin precizarea a două informații referitoare la acest fapt și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) și concluzia (așadar, astfel etc.)

Ordonarea și exprimarea ideilor menționate – 6 puncte distribuite astfel: - 2 puncte pentru utilizarea limbajului istoric adecvat 1 punct pentru utilizarea parțială a limbajului istoric adecvat - 1 punct pentru structurarea eseului (introducere - cuprins - concluzie) - 2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice 1 punct pentru respectarea parțială a succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice - 1 punct pentru respectarea limitei de spațiu

Același item în alte lucrări

Sesiuni de examen

2026
2025
2024
2023
2022
2021

Simulări, modele de subiect și subiecte de rezervă

2026
2025

Toate variantele itemului Subiectul al III-lea pe o singură pagină

Exersează zilnic cu Academos

Aplicația pentru Evaluarea Națională și Bac. În curând pe:

  • App Store
  • Google Play