Subiectul I, A. 5.

Citește următorul fragment:

În fiecare dimineață, când ies, oricât aș fi de grăbit, mă oprește un răstimp librăria de alături. E un local modest, ca mai toate librăriile pariziene, cu vitrinele întinse afară, pe tejghele ieftine, până în mijlocul trotuarului. Farmecul ei, și al tuturor, tocmai asta îl face. Astfel poate întâmpina și pe trecătorii cei mai indiferenți. Jumătate din deverul* cotidian de-aici iese, din vânzările de pe trotuar oamenilor grăbiți care altminteri n-ar fi cumpărat. Printre tejghele mișună veșnic curioșii. Cei ce zăbovesc mai îndelung sunt studenți care n-au mijloace să cumpere și care citesc aici cartea pe care le-o poftește inima. Și mai sunt alți însetați de carte, tineri și bătrâni, săraci care-și hrănesc astfel sufletul cu lectura ce le trebuie. Cărțile netăiate pricinuiesc sforțări speciale pentru a-și trăda cuprinsul. Câte-un pasionat face apel la librar și librarul îi taie* paginile dorite. De altminteri, când n-are cumpărători, librarul însuși împreună cu vânzătorii lui se amestecă printre cititorii clandestini, să citească și ei. Cartierul Latin e plin de librării, trotuarele lui oferă cărți la fiece pas. Și buchiniștii* legendari de pe chei și cei de la Odéon. Parcă e o cetate a cărții subt oblăduirea Institutului, a Sorbonei și a celorlalte uzine de cultură. Dacă n-a pornit de-aici, în orice caz aici se întreține cu ardoare cultul cărții și al literaturii. Nicăieri în lume cartea nu e mai prețuită ca în Franța. În alte țări poate să se citească mai mult, să se tipărească mai multe cărți. Aici, cartea e o realitate vie, un factor social cu o influență covârșitoare. Numai la Paris cartea devine un eveniment monden care interesează nu doar cercurile literare, ci și saloanele, pe oamenii de stat, colectivitățile. Aici, o carte stârnește pasiuni, elanuri, înrâurește politica sau justiția, e un element important al vieții obștești. Mândria presei franceze, de orice nuanță, continuă a fi rubrica literară, care nu e întâmplătoare, ci organică. O carte, un curent literar, o controversă estetică sunt subiecte care împodobesc deseori articole de fond, chiar în ziare strict politice. Nu s-ar putea închipui un ziar francez care să aibă spații rezervate pentru cinematograf și sporturi, fără să aibă mai întâi o rubrică foarte îngrijită a literelor, cum bunăoară se întâmplă nu numai la noi, dar chiar în țări de mare civilizație. Adevărat că acolo cititorii se interesează de faptele literare, ca și de cele diverse, și le reclamă, pe când ziarele noastre au scuza că rubrica literară e loc mort, fiindcă nimeni, afară de scriitorii înșiși, ba uneori nici chiar ei, nu se pasionează de soarta ei, pe când pentru sporturi, de pildă, se manifestă un interes tot mai viu, ceea ce justifică permanentizarea și sporirea cronicii respective. Colaborarea scriitorilor la ziarele franceze, în calitate de scriitori și, deci, cu contribuții oarecum de specialitate, e un fenomen special, vrednic de toată atenția. Relațiile dintre ziariști și scriitori sunt într-adevăr colegiale. Ziaristul francez se consideră scriitor înainte de toate, chiar când munca ziaristică îi impune obligații de șablon, ceea ce se constată din însuși felul îngrijit literar cum sunt scrise mai toate ziarele franceze. Scriitorii înșiși îi consideră drept colegi adevărați pe ziariști și nu disprețuiesc suveran scrisul destinat să trăiască o singură zi. Asemenea cordialitate de relații nu se mai întâlnește aiurea. Liviu Rebreanu, Metropole

*dever – volumul vânzărilor de mărfuri pe o perioadă dată *a tăia – a desprinde, a desface filele unei cărți necitite, unite la margini *buchinist – persoană care se ocupă cu achiziționarea și cu vânzarea de cărți vechi