Subiectul I, A. 7.

Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde la cerințele formulate.

Textul 1 VII Sură-i sara cea de toamnă; de pe lacuri apa sură Înfunda mișcarea-i creață între stuf la iezătură*; Iar pădurea lin suspină și prin frunzele uscate Rânduri, rânduri trece-un freamăt, ce le scutură pe toate. De când codrul, dragul codru, troienindu-și frunza toată, Își deschide-a lui adâncuri, fața lunei să le bată, Tristă-i firea, iară vântul sperios vo* creangă farmă – Singuratece izvoare fac cu valurile larmă. […]

VIII De treci codrii de aramă, de departe vezi albind Ș-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint. Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt, Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet; Pare că și trunchii vecinici poartă suflete sub coajă, Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă. Iar prin mândrul întuneric al pădurii de argint Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind; Ele trec cu harnici unde și suspină-n flori molatic, Când coboară-n ropot dulce din tăpșanul* prăvălatic, Ele sar în bulgări fluizi peste prundul* din răstoace*, În cuibar rotind de ape, peste care luna zace. Mii de fluturi mici, albaștri, mii de roiuri de albine Curg în râuri sclipitoare peste flori de miere pline, Împlu aerul văratic de mireasmă și răcoare A popoarelor de muște sărbători murmuitoare.

Mihai Eminescu, Călin (File din poveste), fragmente

*iezătură – baraj construit pentru a opri apa și pentru a forma un iaz *vo – vreo *tăpșan – loc neted, înclinat, mai ridicat; pantă *prund – pietriș mărunt, amestecat cu nisip, care se găsește pe fundul și pe malul apelor *răstoacă – loc, gârlă unde o apă este puțin adâncă

Textul 2 Am căutat cu sârguință un ghid care să fie un om al locului, un om născut și crescut în Amazonia. Am ajuns acolo, pe malul Amazonului, m-a luat cu barca și am plecat. I-am spus că vreau să văd papagalii Ara ararauna, galbeni pe piept și albaștri pe spate, printre cei mai mari și mai spectaculoși papagali din junglă. Mi-a zis că păsările pe care le caut sunt departe și că ar trebui să mergem trei zile în adâncul junglei ca să le găsim. Am citit pe chipul lui o oarecare reținere. Nu mi-am dat seama dacă se temea de expediție în sine sau dacă nu mă credea capabil să străbat jungla, dar am insistat și, în dimineața următoare, am pornit să căutăm papagalii. Prima noapte în junglă Am mers vreme de câteva ceasuri bune. Era cald și umed, o umezeală teribilă, dar care nu mă supăra. Era atât de umed, încât dimineața se vedeau printre frunze siluetele păsărilor care, cu aripile deschise, stăteau la soare în vârful arborilor ca să-și usuce penele îmbibate peste noapte de sudoarea pădurii și a pământului. Ne croiam drum printr-o pădure densă, unde spațiul era dat de alte coordonate, se exprima parcă într-un alt sistem. Eram înconjurat de un univers colosal, cu copaci de toate grosimile, foarte înalți, și mă simțeam mic, dar viu, așa cum era totul în jurul meu. [...] N-am povestit prea multe cu ghidul meu, căci eram acaparat de tot ce se devălmășea în jur: liane, frunze, sunete, cântece, trosnete și licăriri de lumină. Imediat după amiază, Roberto a spus că trebuie să ne oprim: - Aici vom campa și ne vom instala hamacele. Ne aflam în mijlocul pădurii! A fost prima dată în viața mea când am atârnat un hamac de copaci și urma să fie prima dată când aveam să dorm într-unul. Am făcut focul cu lemnele ude, am fiert câte un cartof și un ou, am mâncat din farfurii confecționate din frunze și ne-am așezat fiecare în hamacul lui. [...] Începea să-mi fie frică. De jur împrejur, sunetele păreau din ce în ce mai puternice. Auzeam broaștele orăcăind – niște broaște imense –, maimuțele urlau, copacii trosneau și insectele, cu un sunet electric, continuu și vibrant, cutremurau toată pădurea. Nu recunoșteam niciunul dintre acele zgomote, totul părea străin și asta mă înspăimânta și mai tare. Am dormit de sute de ori în natură, sub cerul liber, în pădurile din munții Făgăraș, pe un pat de cetină sau lângă o stâncă în golul alpin și nu mi-a fost frică. Țin minte că, uneori, dormeam atât de adânc și liniștit, încât dimineața mă trezeam cu buzele umflate de la mușcăturile țânțarilor pe care nu-i simțisem. Deci sunt un om care a avut de-a face cu natura și căruia foarte rar i-a fost frică de ea. [...] Deschid ochii și văd pădurea. În lumina dimineții, totul părea alb-negru. [...] După ce am ronțăit câțiva biscuiți uscați, am pornit în căutarea păsărilor. Mă simțeam atât de bine și de bucuros că sunt acolo, încât parcă uitasem complet de noaptea prin care abia trecusem. Mergând prin pădure, l-am întrebat cum se orientează și mi-a spus că după nori, căci norii curg mereu de la est la vest. L-am întrebat ce să fac dacă mă rătăcesc singur în junglă. S-a uitat în jur și, undeva la câteva sute de metri de noi, a văzut un copac imens cu trunchiul gros din care ieșeau, ca niște raze, lamele imense de lemn. Mi-a zis că, dacă mă pierd, să caut un asemenea copac și să lovesc cu maceta* în trunchi. A lovit el și, în acel moment, o vibrație puternică a trecut din copac prin mine și a rezonat în întreaga pădure. Mi-a explicat că oamenii junglei vor auzi sunetul, vor înțelege că m-am rătăcit și vor porni să mă caute. [...] Au fost șase zile de junglă. Am avut șansa să am camarad de drum un om născut și crescut în jungla Amazonului, am dormit în hamac, am mâncat orez fiert și am cules ciuperci și fructe din junglă. Din primele momente am înțeles că, în conștiința lui, a băștinașului, omul aparține junglei, și nu jungla aparține omului. Lipsește astfel acel simț al proprietății și, odată cu el, rar se simt toate angoasele pricinuite de nevoia de a avea. Lipsește simțul proprietății, dar asta nu face să lipsească și simțul responsabilității. Într-una din zile am vrut să-mi atârn hamacul de un copac mai subțire și, ca să nu cadă, aveam de gând să fac cu maceta o scobitură în scoarța arborelui, ca sfoara să stea strânsă pe el. Roberto însă mi-a spus imediat: - Stai, nu-l ciopli, o să moară! M-a oprit când am vrut să lovesc trunchiul – un copac subțire într-o junglă în care există miliarde de alți copaci. Nutrea un sentiment de responsabilitate față de acel copac, chiar dacă nu-i aparținea.

Alexandru N. Stermin, Călătorie în jurul omului

*macetă – cuțit lung, folosit pentru tăierea trestiei de zahăr în America tropicală