Subiectul I, A. 2.

Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde la cerințele formulate.

Textul 1 Examenele de sfârșit de an fuseseră fixate mai devreme [...]. Orele de studiu se înmulțiră. Deși în copilărie timpul e de zece ori mai dens decât la maturitate, programul a trebuit totuși să fie mai intensiv. O zi de vară, când ai între doisprezece și cincisprezece ani cum aveau Silvia și cei doi băieți, poate să înceapă la ora șase dimineața și să se sfârșească abia la nouă sau zece seara. E adevărat că seara picau de somn și de oboseală. Dar, în răstimpul acestei lungi zile, aveau timp pentru tot și toate: călăreau patru ore, studiau (singuri sau cu domnișoara Stela) alte patru sau cinci ore și tot le mai rămânea timp pentru o baie în lac, o goană prin pădure, o trântă pe iarbă sau o vizită în parc. [...] Ultimul eveniment dinainte de examene fu apariția acelei păsări miraculoase. Lucian o descoperi într-o seară. [...] Se întoarse în fugă, ca să-i cheme pe Silvia și pe Roland. - Veniți, le spuse, așa ceva nu s-a mai văzut: o imensă pasăre roz. Roz ca un trandafir, roz ca o tartă de fragi și zmeură, roz ca obrazul Silviei când scrie scrisori... Merseră cu toții. Și văzură. Într-un luminiș, sub sălcii, foarte aproape de păpuriș și apă, aproape vertical, cu ciocul său imens pe piept, obosit și nemișcat... un pelican. Părea că doarme. Era un pelican adevărat, asta o spunea chiar și baci Simion, care știa mai totul despre păsările de apă. „Dar ce caută aici?” se întrebară copiii. Doar toată lumea știe că pelicanii sunt păsări ale Deltei. Și Delta e foarte departe... [...] Peste trei zile, într-o seară, în sfârșit, se ridică iar în sus. Cu greu, foarte cu greu. În locul de unde decolase, rămaseră ca amintire câteva pene pe care Silvia le adună și le făcu buchet. [...] Cu cele câteva pene roz se termină și visul roz de pe marginea lacului. [...] În timpul examenelor, copiii au fost găzduiți la familia Eneea și Lili Giurcă, întrucât lucrau aproape de colegiu. Totul a decurs conform așteptărilor. Profesorii de la colegiu avură răbdarea de a-i examina îndelung pe cei doi băieți care erau în clasa a patra. Au strălucit la română și latină [...]. La matematici „a mers” – nu grozav, totuși, destul de onorabil. Restul materiilor li s-a părut o simplă formalitate: copiii știau carte, scriau corect [...]. Silvia își trecu examenele de clasa întâi de liceu la „Domnița Ileana”. Povesti la română despre lacul codrilor albaștri și nuferii galbeni, povesti la istorie despre bătălia de la Thermopile, povesti la matematici despre aducerea la același numitor și despre calculul suprafețelor trapezului, povesti la geografie, cu zeci de exemple din vasta ei experiență, care e deosebirea dintre un pârâu, un râu și un fluviu, dintre o baltă, un iezer și un lac, dintre o insulă, o peninsulă și un istm. Se terminase examenul, ea continua să le povestească doamnelor profesoare cine este Tama, cum de e măgarul Gary un mare filosof și actor și cât e de deștept dacă știi să-l întrebi în limba lui. Le explică de ce nu le place cailor mirosul de usturoi, ce a pățit vidra care a dorit să aibă ochi albaștri, cum e în pădure când plouă și care e adevărul despre puii de cuc. [...] A primit nota zece pe linie. Ar fi urmat vacanța. Divina vacanță în pădure, cu cai, nu departe de un lac fermecat. Ce putea fi mai frumos? Cărțile de aventuri îi așteptau: trecuseră de vârsta și problemele lui Huckleberry Finn, acum urmau cele ale lui Ionuț Jder, d’Artagnan, David Copperfield. Îi așteptau romanul-fluviu „Tarzan” (scris de un lord englez al cărui nume nu se putea pronunța nicicum), „Omul invizibil”, „Gulliver în Țara Uriașilor”. Dar și „Baltagul”, „La Medeleni”, „Fram, ursul polar”.

Ion D. Sîrbu, Dansul ursului