Subiectul al II-lea, 6.

Citiți, cu atenție, sursa de mai jos: „În 1921, România, Cehoslovacia și Iugoslavia au creat Mica Înțelegere, o alianță defensivă și antirevizionistă [...]; tot în 1921, statul român a încheiat o convenție de alianță cu Polonia, înlocuită în 1926 cu un tratat de garanție; în 1926, România a semnat un tratat de alianță cu Franța și un tratat de amiciție și colaborare cu Italia [...]. În 1928, Bucureștiul a aderat la pactul Briand-Kellogg, care interzicea războiul ca mijloc de rezolvare a conflictelor, apoi la protocolul de la Moscova (1929), prin care statele est-europene și Uniunea Sovietică își asumau obligații similare [...]. Din 1930, au început să aibă loc conferințe anuale balcanice, încheiate peste patru ani cu semnarea, la Atena, a pactului Înțelegerii Balcanice, prin care România, Grecia, Iugoslavia și Turcia își garantau reciproc frontierele. Diplomații români, N. Titulescu, îndeosebi, au avut o activitate deosebită și în cadrul Ligii Națiunilor [...]. Urmând exemplul Franței, Bucureștiul a reluat în 1934 relațiile diplomatice cu Moscova, pregătindu-se chiar, în 1935-1936, să semneze un pact [...] româno-sovietic, care ar fi garantat independența și integritatea teritorială a țării, în granițele trasate la 1918. Evoluția evenimentelor internaționale, creșterea rolului Germaniei, inactivitatea și lipsa de fermitate a democrațiilor occidentale l-au forțat pe regele Carol al II-lea [...] să înceapă în 1936 o oarecare reorientare a politicii externe pentru a evita izolarea diplomatică a țării. N. Titulescu, prea identificat cu politica franceză și cu Liga Națiunilor, a fost înlăturat de la conducerea Ministerului de Externe (1936), iar planul alianței cu Uniunea Sovietică a fost abandonat.” (V. Georgescu, Istoria românilor) Pornind de la această sursă, răspundeți la următoarele cerințe: