Academos
  1. Subiecte
  2. Bacalaureat
  3. Istorie
  4. 2025 august
  5. Subiectul I, 7.

Subiectul I, 7.

Bacalaureat 2025, Istorie, sesiunea august.

Citiți, cu atenție, sursele de mai jos:

A. „Faza războaielor ofensive ale lui Iancu [de Hunedoara] a încetat, mai ales după ce, la 1453, simbolul lumii creștine răsăritene - Constantinopolul - cade în mâinile turcilor. La scurtă vreme, în 1456, sultanul Imperiului Otoman, Mehmed II se îndreaptă spre [...] cucerirea Belgradului, cheia Ungariei și a Europei Centrale. Iancu [de Hunedoara] întărește linia Dunării. [...] Atacul general, dezlănțuit de Iancu [de Hunedoara] asupra taberei turcești la 22 iulie 1456, a condus la o victorie zdrobitoare a creștinilor în lupta de la Belgrad. Turcii s-au retras în derută, iar sultanul a fost rănit. Vestea victoriei străbătea întreaga Europă [...]. Dar pericolul otoman nu trecuse. [...] Ocuparea Bosniei în 1463, a cetăților moldovene Chilia și Cetatea Albă în 1484, campaniile din [...] 1475, 1476 din Moldova, 1479 din Transilvania sunt doar momente mai importante ale ofensivei otomane. Transilvania era mai ferită, datorită protecției oferite de celelalte două țări române, dar partea sa de sud și Banatul erau frecvent atacate [...].” (I. A. Pop, Istoria Transilvaniei medievale: de la etnogeneza românilor până la Mihai Viteazul)

B. „În legătură cu măsurile de apărare a Belgradului luate de Iancu [de Hunedoara] trebuie pusă și întorsătura pe care o iau relațiile cu Țara Românească, în primăvara anului 1456. [...] Domnul Țării Românești, Vladislav al II-lea, intrase în legături prea strânse cu turcii [...] și din această cauză Iancu [de Hunedoara] i-a confiscat posesiunile din Transilvania. [...] Unor detașamente turcești li se îngăduie să treacă prin Țara Românească spre a pătrunde în Transilvania. În toamna anului 1455, [...] Iancu [de Hunedoara] s-a străduit să ajungă la o împăcare fiindcă spera, probabil, să obțină ajutorul lui Vladislav al II-lea împotriva Imperiului Otoman. Încercările sale au rămas fără urmări durabile, astfel că Iancu de Hunedoara are de înfruntat o răscoală a românilor făgărășeni, pe care o sprijinea, după toate probabilitățile, domnul Țării Românești. În fața acestei stări de lucruri, Iancu [de Hunedoara] l-a ajutat pe Vlad Țepeș, să pătrundă în Țara Românească [...] și să devină domn. Iancu [de Hunedoara] se asigura împotriva unui atac turcesc prin Țara Românească și își putea concentra forțele pentru lupta de la Belgrad.” (C. Mureșan, Iancu de Hunedoara)

Pornind de la aceste surse, răspundeți la următoarele cerințe:

Cerința

4 puncte

Menționați o asemănare între două acțiuni militare desfășurate de reprezentanți ai spațiului românesc în secolul al XVI-lea. 4 puncte

Arată baremul

7. 4 puncte pentru menționarea oricărei asemănări între două acțiuni militare desfășurate de reprezentanți ai spațiului românesc în secolul al XVI-lea Exemple: caracter antiotoman, exercitarea prerogativelor domniei etc. Se punctează exclusiv menționarea asemănării (nu se iau în considerare alte informații). Punctajul se acordă pentru orice mod de redactare a răspunsului corect (prin precizare/menționare sau în enunț).

Același item în alte lucrări

Sesiuni de examen

2026
2025
2024
2023
2022
2021

Simulări, modele de subiect și subiecte de rezervă

2026
2025

Toate variantele itemului Subiectul I, 7. pe o singură pagină

Exersează zilnic cu Academos

Aplicația pentru Evaluarea Națională și Bac. În curând pe:

  • App Store
  • Google Play