Subiectul I, A. 8.

Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde la cerințele formulate.

Textul 2 Dimineața, când mă trezeam, tata își apropia obrazul de obrazul meu și, cum nu se rădea decât duminica, mă înțepa cu barba, ceea ce mă făcea fericit. De alte răsfățuri n-am avut parte. Abia în București am aflat că, de ziua nașterii, părinții obișnuiesc să organizeze mici sărbători copiilor sau că, de Crăciun, de Anul Nou, de Paști, se fac daruri. N-am văzut până ce am plecat din Lisa un pom de Crăciun, cu toate că pădurile de brad cădeau peste sat. […] În Lisa, copiii de pe Delături păzeau vacile pe Calea Secii, cei de pe ulița principală mergeau în Piscul Cornii, iar cei de peste vale se duceau pe Calea Râului cu vitele. În rest, nu ne separa nimic. […] De aceea, copilăria mea a fost fără ranchiuni, gelozii sau revolte. […] După ce tata mi-a deslușit harta cerului și mi-a vorbit despre planete, mă jucam, în nopțile de vară, alegându-mi de pe bolta înstelată o stea care să-mi aparțină, în secret. Mă trânteam în iarbă și populam arbitrar acea stea mică, scânteietoare, cât un bob de grâu. Am ajuns, totodată, expert în calitatea ierbii pe care o preferau vitele, în recunoașterea ciupercilor veninoase sau în prevederea timpului, în funcție de forma pe care o luau norii și de înălțimea la care pluteau. N-aș jura că auzisem de inventarea radioului sau de existența luminii electrice […]. Plecam de-acasă, cu vacile, cam la răsăritul soarelui. Mama îmi pregătea traista. Operație sumară, căci duceam în traistă, totdeauna, cam aceleași alimente. Un colț de pâine, o bucată de slănină, un castravete, două ouă fierte și puțină sare, legată cu ață într-un colț al șervetului de cânepă. Restul alimentelor mi le procuram singur din pădure: ciuperci, pe care le frigeam pe jar, zmeură, afine, mure, alune. Câteodată, găseam în scorburile copacilor, după ce vâram în ele frunze umede scoase din foc, ca să împrăștie fum, și miere de viespi. Mai mâncam și niște plante dulci-acrișoare, mai înalte de obicei decât iarba, mere pădurețe și cartofi copți în cenușă fierbinte. […] Existau și mici poieni, unde puteam întârzia mai mult, iar după ce depășeam livezile, pătrunzând, practic, în zona de munte, nu mai era nicio restricție*. Acolo, puteam lăsa vacile să-și caute iarba pe malul Secii, printre brusturi. Noi plecam după afine, după mure ori după ciuperci de pădure, mulțumindu-ne să ciulim, din când în când, urechile pentru a ne asigura că se auzeau sunetele tălăngilor. Fiecare cunoștea ce sunet scoteau tălăngile de la vacile sale, după cum un violonist își poate recunoaște și pe întuneric vioara. […] Apoi, improvizam tot felul de jocuri, ca să treacă timpul. Știam că n-aveam voie să pierdem vacile, care ne fuseseră date în grijă, că trebuia să le ducem, seara, acasă, și că ne era interzis să coborâm în sat înainte de căderea serii, orice s-ar fi întâmplat. În afara acestor trei reguli de fier, de la care nu era îngăduită nicio derogare*, ne puteam permite orice, să ne zbenguim, să stăm tolăniți la soare, să jefuim de cireșe cireșii sălbatici sau să umblăm după păstrăvi în apa, perfect cristalină, din Seaca. […] Respectarea datoriei care ne revenea în cadrul familiei era prima formă de seriozitate impusă de tradițiile din Lisa. [...] Zilele nu erau nici vesele, nici triste și, probabil, se desfășurau după un ritual ce dura, neschimbat, de secole. Tatăl meu și unchiul George trecuseră prin aceleași experiențe, poate chiar mai primitive [...]. Octavian Paler, Deșertul pentru totdeauna *restricție – limitare *derogare – excepție de la regulă