Cerința
2 puncteÎncercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2. 2 puncte
Autorul simte că a. e respins de pădure. b. natura îl înspăimântă. c. natura îl recunoaște. d. vrea să fie pădurar.
Evaluarea Națională 2026, Limba română, simularea națională, runda 1.
Textul 2 Plouase de curând, așa că pădurea era pustie. Din pământ se ridicau aburi subțiri, care se înfășurau în fâșii de ceață deasupra Văii Albe. A apărut brusc după un colț de stâncă. M-am uitat lung la ea. Nu puteam să cred că este o vulpe, așa că i-am examinat pe rând botul, blana și coada. Da, nu era niciun dubiu: avea coadă de vulpe! Așa că am întrebat-o: Ce faci, Vulpe? S-a uitat la mine, înclinând ușor capul, așa cum fac uneori câinii când vor să înțeleagă mai bine de ce i-ai strigat. Probabil că o fi priceput, căci ne-am privit în ochi minute în șir. Apoi a luat-o agale prin pădure și s-a oprit în fața unei mici scorburi. A început să sape, cu spatele la mine, dar, aruncându-mi din când în când câte o privire peste umăr, parcă mi-ar fi spus: Vezi ce fac? Văd, văd! – i-am răspuns și m-am așezat pe un trunchi de brad să o aștept. Brusc, la fel precum apăruse, a dispărut în scorbura de sub copac. I-am spus „la revedere” și m-am îndepărtat. [...] Cu fiecare picior ce călca pe o rădăcină, cu fiecare mână strângând un colț de stâncă, îmi revenea acel sentiment din copilărie că ating rețeaua nesfârșită de nervi a naturii, că aceasta tresare, mă recunoaște și mă acceptă din nou. Mă întorceam acasă, era evident! Mă simțeam un Mic Prinț răsturnat, ademenit de Vulpe în lumea copilăriei universale și eterne. Am coborât târziu în vale, promițându-mi că o să mă întorc în fiecare săptămână să mă întâlnesc cu vulpea. Au trecut însă luni de zile și nu am putut să plec din oraș. Am revenit de-abia ieri. Ploua din nou în averse. Am așteptat deci să se oprească și am pornit-o grăbit spre pădure. [...]. Eram obosit și nu aveam niciun chef să urc. Am rămas însă curând pironit locului, cu ochii ațintiți în penumbra pădurii: era acolo! Nici nu s-a uitat la mine. Ce faci, Vulpe? – am mai întrebat eu, de la depărtare. Nu a întors însă capul. De pe o potecă laterală coborau niște turiști. A, uite vulpea! – a constatat unul dintre ei și a scos niște biscuiți din buzunar. Psss, psss, psss... – a ademenit-o el ca pe o pisică. Eram revoltat. Dar vulpea s-a apropiat cu băgare de seamă și fără teamă. Era clar că era obișnuită de multă vreme cu turiștii, iar aceștia îi cunoșteau deja metehnele. Vulpea – „vulpea mea” – era, de fapt, îmblânzită de către turiști! Ei, te-ai văzut cu vulpea? – m-a întrebat soția mea la întoarcerea acasă. Nu – am răspuns eu cu privirea în gol – n-a mai venit. Poate altă dată... Vintilă Mihăilescu, Eu și vulpea, www.dilemaveche.ro
Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2. 2 puncte
Autorul simte că a. e respins de pădure. b. natura îl înspăimântă. c. natura îl recunoaște. d. vrea să fie pădurar.
| 2026 | |
|---|---|
| 2025 | |
| 2024 | |
| 2023 | |
| 2022 | |
| 2021 |
| 2026 | |
|---|---|
| 2025 |
Toate variantele itemului Subiectul I, A. 4. pe o singură pagină
Aplicația pentru Evaluarea Națională și Bac. În curând pe: