Subiectul I, A. 3.

Textul 2 Am început să lucrez în Delta Dunării acum trei decenii. Plecați la sfârșitul lui iulie din Tulcea pentru măsurători de-a lungul coastelor Deltei, terminam campania la jumătatea lui octombrie. Locuiam pe un ponton-dormitor tractat de o șalupă. [...] Timp de aproape un deceniu am trăit trecerea lină de la miezul verii la toamnă, cu toate etapele sale. Primele schimbări începeau să apară de la jumătatea lui august. Nopțile, deja mai reci, erau un prim semn că vara e pe sfârșite. Asta avea și un efect fericit – numărul țânțarilor începea să se reducă semnificativ de la primele nopți cu rouă. Erau apoi primele furtuni violente ca vara, dar cu ploi reci, de toamnă, aproape mereu două-trei zile la finele lui august – început de septembrie. Trecerea furtunilor era marcată de zile strălucitoare, cu un cer perfect senin. Temperaturile erau însă deja mai scăzute, dusă fiind acum arșița verii. În septembrie venea rândul vegetației de sărătură să înflorească, spoind acele lungi depresiuni din spatele plajelor sălbatice în violet sau vișiniu. Venea apoi ziua de 15 septembrie, cu copii în uniforme mergând spre școală, unii însoțiți de părinți sau de bunici, alții singuri sau cu prietenii, cu toții emoționați. Era atunci și sezonul smochinelor, mai ales la Sfântu Gheorghe, unde de mai multe ori am asistat la discuții domestice în contradictoriu în legătură cu soarta acestora [...]. Septembrie e și luna plecării păsărilor călătoare, iar cerul e mereu plin cu toate speciile de păsări migratoare care se pregătesc de drum. Rămân în urmă cei neadaptați, neputincioși (sau poate unii prea bine adaptați). Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm, încet, de-a lungul țărmului, pe lângă echipele de pescari ieșiți la vintire*. [...] Ajungerea la Jurilovca, de acolo îndărăt pe plajele de la Portița la Periboina și Edighiol, prin Golovița și Sinoe, însemnau deja toamna. Mulți ani am prins revenirea la orarul de iarnă pe drumul spre Jurilovca. [...] Zilele de pauză din cauza ploilor lungi de toamnă erau mai multe. Nopțile erau deja reci. Era momentul în care pontonierul aprindea „caldarina”, instalația care ne încălzea caloriferele din cabine. Începutul lui octombrie la Jurilovca avea, pe lângă feeria culorilor de toamnă, și un parfum specific. Era mirosul blând, prevestitor de iarnă, al lemnelor arse în sobe, al vegetației arse pe câmpuri. Era perioada culesului, nu doar pentru oameni. De multe ori, de pe șalupă, vedeam în zare, în zonele cu vii de pe marginea satelor, stolurile de grauri cum se roteau până identificau prada, cum se prăbușeau asupra câte unei vii și în câteva minute „culegeau” totul. Aproape de jumătatea lui octombrie ne întorceam la Tulcea, trecând îndărăt Razelmul. Urcam spre brațul Sfântu Gheorghe de regulă pe canalul Dranov, cu speranța că vom găsi și noi niște pește „pentru acasă” de la pescarii de pe baltă. Ieșirea pe atât de familiarul braț Sfântu Gheorghe și apoi drumul „la deal”, spre Tulcea, era acum altfel. Natura se colora în galben-verzui-roșiatic, iar malurile se umpleau de pescarii amatori, toți la corturi. Nu o dată pe drumul de întoarcere spre Tulcea era și câte o zi cu ploaie rece. Dar pescarii amatori erau acolo, de fiecare dată, zgribuliți, dar fericiți. [...] Toamna în Deltă a fost și rămâne un anotimp al extremelor. [...] S-a schimbat ceva în aceste trei decenii? Mi se pare că vara se lungește din ce în ce mai mult. La începutul lui septembrie în acest an au fost cu mult peste 30 de grade la Sfântu Gheorghe, ceea ce nu se întâmpla pe vremuri. Apoi, trăim din ce în ce mai mult la extreme. Apele mici din octombrie al acestui an au fost, de fapt, foarte, foarte mici, începând să crească spre valori acceptabile (tot mici, dar în linia mediilor deceniilor trecute) abia spre jumătatea lui noiembrie. Dacă acum 28 de ani trăiam la Sfântu Gheorghe „furtuna de zece ani”, acum câteva zile (19 noiembrie 2023) a fost înregistrată cea mai rea furtună din ultimul secol. Brigăzile de pescari nu mai sunt ca pe vremuri. Mulți au plecat ori s-au apucat de altceva, din lipsa peștelui și a condițiilor. Cele mai multe bărci de lemn, la care de multe ori, în zilele cu vânt, localnicii înălțau vele, au intrat în istorie. Aproape nimeni nu mai merge prin Deltă cu 5-6 kilometri pe oră. Motoarele de zeci sau sute de cai-putere aleargă dintr-o parte în alta a Deltei, acoperind în câteva ore ceea ce altădată traversam în multe zile. Au apărut peste tot pensiuni, hoteluri, restaurante, când pe vremuri [...] în Sfântu Gheorghe nu exista decât eternul „La Sălcii”. Ne-am schimbat însă și noi – cei care acum 30 de ani eram la începutul carierei, acum ne pregătim de toamna vieții. Sper să fie însă o vară prelungită. Adrian Stănică, Delta, www.dilemaveche.ro

*vintir – unealtă de pescuit