Subiectul I, A. 3.

Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde la cerințele formulate.

Textul 2

Satul este așezat pe nisip, cu casele înșiruite de o parte și de alta a unui spațiu larg unde se desfășoară, probabil, ceremoniile. De jur împrejur, cocotieri, palmieri de tot felul, arbori și arbuști plini de flori sau de fructe. Toate casele sunt înălțate pe stâlpi de lemn, ca niște locuințe lacustre*, pereții și acoperișurile sunt făcute din împletituri de frunze de palmier, iar podeaua, din trunchiuri de bambus. [...] Mă uit la plante și ascult zgomotele pădurii, încercând, în același timp să nu-i fac pe ceilalți să mă aștepte (prea mult). La un moment dat, un tânăr se oprește în dreptul unui cocotier, îmbrățișează cu brațele și pulpele trunchiul și, din câteva mișcări, este sus, în vârf, răsucind coada nucii-de-cocos care cade cu un zgomot înfundat la picioarele noastre. Mai rupe încă patru bucăți, să avem toți ce bea, și apoi coboară de parcă ar fi fost în ascensor. Ia o nucă și o înfige în vârful unui băț gros și ascuțit la vârf, care exact asta așteaptă, proptit cum este în pământ. Repetă mișcarea răsucind nuca și, din câteva mișcări precise, o descojește, iar la sfârșit îi dă cep* cu maceta. Prima nucă-de-cocos de la mama ei de-acasă stă în mâinile mele, cu miezul alb înecat în peste un litru de lichid transparent și tentant. Wulf îmi atrage pe un ton serios atenția că trebuie să beau tot dintr-o suflare, fără nicio pauză. Ceilalți râd, dar mie mi-e atât de sete, încât aproape că m-am executat. În timp ce înghit, realizez că are un gust aproape imposibil (poate unde îl numim lapte de cocos, iar eu mă așteptam la altceva). Nu e nici dulce, nici acru, ci mai curând sălciu-sărat, plus încă ceva greu de definit. Încep să mă întreb în sinea mea cum voi rezista toată luna numai cu asemenea delicatese, prea sănătoase pentru stomacul meu, dar am uitat să pun la socoteală și apa de ploaie. Nu pornim bine mai departe, că Harry se oprește din nou și mă trezesc față în față cu un arbore-de-cacao, cu fructele răsărite direct din trunchi. [...] Arborii-de-cacao cresc foarte bine aici, dar nu există un sistem de prelucrare a fructelor, așa că, după cum ne spune râzând, astea sunt „florile noastre” și nimic mai mult. Simt tristețea și resemnarea din spatele cuvintelor lui. OK, dacă tot nu fac nimic cu ele, vreau și eu unul, gândesc, încercând să-l desprind de copac. Wulf, care se pare că are mai multe perechi de ochi, mă vede și strigă la mine să nu-l rup, că îmi vor da ei unul. Păi, nu-i același lucru? gândesc. Nu, sigur că nu. Primesc, într-adevăr, nu unu, ci două fructe de cacao galben-portocalii și câteva frunze pe care vreau să le presez.

Carmen Strungaru, Agutoki. Impresii de călătorie în Papua Noua Guinee *locuință lacustră – locuință construită pe apă *a da cep – a face o gaură