Subiectul I, 4.

Citiți, cu atenție, sursele de mai jos: A. „După înlăturarea lui Cuza, se formează o locotenență domnească, având rolul de a rezolva repede problemele tronului vacant (rămas neocupat), fiindcă unele dintre puteri puneau unirea în pericol. [...] Aducerea unui principe străin, cu renume în Europa și care să poată fi ca un arbitru între grupările interne opuse, părea singura soluție salvatoare. Drept urmare, la 10 mai 1866, în urma unui nou plebiscit*, prin care poporul și-a spus cuvântul, parlamentul proclamă solemn voința României de a rămâne unită, «având în fruntea sa pe Carol I, din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen». Curând, prințul german vine în țară și preia tronul, iar marile puteri, mai ales Turcia și Austria, sunt puse din nou în fața faptului împlinit. Domnia lui Carol I, de 48 de ani – mai întâi ca prinț și apoi ca rege – a rămas una dintre cele mai glorioase din istoria românilor. [...] Printre primele acte importante înfăptuite sub noul domn se numără promovarea Constituției [din 1866], prima lege fundamentală cu adevărat modernă și adoptată [...] de către reprezentanții aleși ai poporului român.” *plebiscit – referendum (I. A. Pop, Istoria României moderne)

B. „Pe 16 aprilie 1877, România și Rusia încheiau o convenție militară, în urma căreia trupele rusești puteau traversa teritoriul românesc în drumul lor spre Balcani. [...] Într-o sesiune extraordinară a Adunării Deputaților, pe 9 mai 1877, era proclamată în Parlament Independența României, urmând ca ea să fie celebrată, în deceniile următoare, în ziua de 10 mai – care era și Ziua Dinastiei. [...] Armata română a fost dispusă la Dunăre și primele planuri militare nu prevedeau intervenția soldaților români dincolo de fluviu, ci numai apărarea graniței [...] – cu atât mai mult cu cât, imediat ce trupele rusești s-au apropiat de Dunăre, armata turcă a început să bombardeze orașele riverane românești, de la Calafat spre Călărași și Brăila. În ultimele zile ale lui mai 1877, domnitorul Carol I și țarul rus Alexandru al II-lea au avut o întâlnire la Ploiești – ocazie cu care partea rusă n-a solicitat ajutorul armatei române în campania de peste Dunăre, deși rezistența turcilor, acolo, se dovedise peste așteptări. [...] La sfârșitul lunii iulie 1877, după două atacuri rusești eșuate asupra sistemului de redute al Plevnei, marele duce Nicolae (comandantul armatei țariste în zonă) i-a telegrafiat domnitorului Carol I, cerându-i cu insistență ca armata română să-i vină în ajutor.” (A. Cioroianu, Aproape un secol de dinastie)

Pornind de la aceste surse, răspundeți la următoarele cerințe: