Subiectul I, 4.

Citiți, cu atenție, sursele de mai jos: A. „La sfârșitul anului 1916 și începutul lui 1917, România se afla într-o situație gravă deoarece la consecințele […] unei campanii dezastruoase se adăugau marile dificultăți din relațiile cu Rusia, cel mai important aliat al României în acel moment. […] O primă problemă […] a fost aceea a comandamentului […], rușii cerând regelui Ferdinand să admită ca marele cartier general* român să se integreze cartierului general rus din România, comandat de generalul Vladimir V. Zaharov. […] Potrivit Constituției, regele era comandantul suprem al armatei și nu putea ceda această prerogativă unui general rus, căruia urma să-i fie subordonat. […] Pe de altă parte, în timp de război, potrivit prevederilor legii stării de asediu, marele cartier general avea dreptul de a dispune în chestiuni de administrație peste miniștri […]. Prin urmare, desființarea acestui organism și înlocuirea lui cu o structură străină puneau autoritățile românești în subordinea acesteia. […] Pentru luarea unei decizii s-a deplasat la […] sediul marelui cartier general român și prim-ministrul Ion I. C. Brătianu care a respins ferm propunerea rusă. Ca să tranșeze disputa, regele Ferdinand a trimis o telegramă lui Nicolae al II-lea în care solicita păstrarea individualității armatei române. Țarul și-a dat acordul.” (P. Otu, România în Primul Război Mondial, Beligeranța, 1916-1917) *marele cartier general - organism care asigură conducerea armatei în situație de război

B. „Situația deosebită din Moldova și insistențele părții ruse au generat reacții din partea Misiunii Militare Franceze și a guvernului român. Generalul Berthelot, asupra căruia se exercitau presiuni pentru a accepta transferul trupelor române și a propriei Misiuni Militare peste Prut, a trimis la sfârșitul lunii decembrie 1916 o telegramă la Paris, care a atras atenția autorităților franceze asupra planurilor rusești. Prin urmare, Franța a devenit mult mai atentă, ea neputând accepta dizolvarea propriei Misiuni Militare. […] Tot în scopul reglării raporturilor româno-ruse, prim-ministrul Ion I. C. Brătianu […] a participat, în […] 1917, la Conferința interaliată de la Petrograd. […] Prim-ministrul […] a avut numeroase întâlniri cu diferite personalități politice și militare, primind asigurări că Aliații își vor îndeplini angajamentele asumate. Rezistența regelui Ferdinand, acțiunile guvernului în frunte cu Ion I. C. Brătianu, ajutorul acordat de Misiunea Militară Franceză […] i-au determinat pe ruși să renunțe la pretențiile de a transfera armata română dincolo de Nistru.” (P. Otu, România în Primul Război Mondial, Beligeranța, 1916-1917)

Pornind de la aceste surse, răspundeți la următoarele cerințe: