Academos
  1. Subiecte
  2. Bacalaureat
  3. Istorie
  4. 2024 model
  5. Subiectul I, 2.

Subiectul I, 2.

Bacalaureat 2024, Istorie, model de subiect.

Citiți, cu atenție, sursele de mai jos: A. „Pe măsură ce ostilitățile chino-sovietice se adânceau, Gheorghiu-Dej și-a atribuit rolul de mediator între cele două centre comuniste rivale. În loc să urmeze calea Moscovei în relațiile cu celelalte partide și state comuniste, Gheorghiu-Dej a început să dezvolte legături independente cu acestea. Ceaușescu a fost și el implicat în diplomația mișcării comuniste mondiale. Împreună cu prim-ministrul, Ion Gheorghe Maurer, el a mers în China, Coreea de Nord și URSS în anii 1963 și 1964, pentru convorbiri cu Mao, Kim Ir Sen și Hrușciov. […] Declarația Partidului Muncitoresc Român din aprilie 1964 cu privire la principalele probleme ale mișcării comuniste mondiale rezuma noua filozofie a P.M.R. […]. În acest document fundamental, comuniștii români […] au subliniat angajamentul lor față de principiile independenței și suveranității naționale, deplinei egalități, neamestecului în treburile interne ale altor state și partide, precum și principiul cooperării bazate pe avantaj reciproc […]. Documentul respingea în mod direct statutul privilegiat al Moscovei în cadrul mișcării comuniste mondiale […]. În același timp, România a manifestat un interes crescând pentru îmbunătățirea relațiilor cu Occidentul. Unul dintre oamenii de încredere ai lui Gheorghiu-Dej a vizitat Statele Unite ale Americii […], iar prim-ministrul Ion Gheorghe Maurer a vizitat Franța […].” (V. Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate)

B. „Primul dintre actele spectaculoase de politică externă era stabilirea relațiilor cu Germania Federală în 1967 […]. O politică asemănătoare a adoptat Nicolae Ceaușescu față de Israel în timpul conflictului arabo-israelian din vara anului 1967. După ce, […] în frunte cu URSS, statele socialiste au decis suspendarea relațiilor cu Israel, […] Ceaușescu a refuzat să urmeze exemplul sovietic […]. Relațiile cu Statele Unite ale Americii au cunoscut o traiectorie spectaculoasă […]. Prin numirea unui nou ambasador român la Washington, Ceaușescu a cerut SUA acordarea clauzei națiunii celei mai favorizate, întrucât aceasta facilita creșterea volumului schimburilor comerciale între cele două țări […]. Datorită percepției pozitive pe care o avea România în Occident și mai ales în Statele Unite, în septembrie 1967, ministrul de externe, Corneliu Mănescu, a fost ales președinte al Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. […] Un alt lider alături de care Ceaușescu a ținut să se afișeze a fost cel al Franței. […] Venit la București după o escală la Moscova și una la Varșovia, Charles de Gaulle a fost auditorul perfect pentru declarațiile lui Ceaușescu în favoarea desființării blocurilor politico-militare […].” (I. A. Pop, I. Bolovan, Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova)

Pornind de la aceste surse, răspundeți la următoarele cerințe:

Cerința

2 puncte

Precizați, din sursa A, o informație referitoare la Declarația Partidului Muncitoresc Român din aprilie 1964. 2 puncte

Arată baremul

SUBIECTUL I 2. 2 puncte pentru oricare dintre răspunsurile: Declarația Partidului Muncitoresc Român din aprilie 1964 cu privire la principalele probleme ale mișcării comuniste mondiale rezuma noua filozofie a P.M.R.; respingea statutul Moscovei în cadrul mișcării comuniste etc. Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin citat din sursă/menționare sau în enunț).

Același item în alte lucrări

Sesiuni de examen

2026
2025
2024
2023
2022
2021

Simulări, modele de subiect și subiecte de rezervă

2026
2025

Toate variantele itemului Subiectul I, 2. pe o singură pagină

Exersează zilnic cu Academos

Aplicația pentru Evaluarea Națională și Bac. În curând pe:

  • App Store
  • Google Play