Subiectul I, 2.

Citiți, cu atenție, sursele de mai jos: A. „Pe măsură ce ostilitățile chino-sovietice se adânceau, Gheorghiu-Dej și-a atribuit rolul de mediator între cele două centre comuniste rivale. În loc să urmeze calea Moscovei în relațiile cu celelalte partide și state comuniste, Gheorghiu-Dej a început să dezvolte legături independente cu acestea. Ceaușescu a fost și el implicat în diplomația mișcării comuniste mondiale. Împreună cu prim-ministrul, Ion Gheorghe Maurer, el a mers în China, Coreea de Nord și URSS în anii 1963 și 1964, pentru convorbiri cu Mao, Kim Ir Sen și Hrușciov. […] Declarația Partidului Muncitoresc Român din aprilie 1964 cu privire la principalele probleme ale mișcării comuniste mondiale rezuma noua filozofie a P.M.R. […]. În acest document fundamental, comuniștii români […] au subliniat angajamentul lor față de principiile independenței și suveranității naționale, deplinei egalități, neamestecului în treburile interne ale altor state și partide, precum și principiul cooperării bazate pe avantaj reciproc […]. Documentul respingea în mod direct statutul privilegiat al Moscovei în cadrul mișcării comuniste mondiale […]. În același timp, România a manifestat un interes crescând pentru îmbunătățirea relațiilor cu Occidentul. Unul dintre oamenii de încredere ai lui Gheorghiu-Dej a vizitat Statele Unite ale Americii […], iar prim-ministrul Ion Gheorghe Maurer a vizitat Franța […].” (V. Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate)

B. „Primul dintre actele spectaculoase de politică externă era stabilirea relațiilor cu Germania Federală în 1967 […]. O politică asemănătoare a adoptat Nicolae Ceaușescu față de Israel în timpul conflictului arabo-israelian din vara anului 1967. După ce, […] în frunte cu URSS, statele socialiste au decis suspendarea relațiilor cu Israel, […] Ceaușescu a refuzat să urmeze exemplul sovietic […]. Relațiile cu Statele Unite ale Americii au cunoscut o traiectorie spectaculoasă […]. Prin numirea unui nou ambasador român la Washington, Ceaușescu a cerut SUA acordarea clauzei națiunii celei mai favorizate, întrucât aceasta facilita creșterea volumului schimburilor comerciale între cele două țări […]. Datorită percepției pozitive pe care o avea România în Occident și mai ales în Statele Unite, în septembrie 1967, ministrul de externe, Corneliu Mănescu, a fost ales președinte al Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. […] Un alt lider alături de care Ceaușescu a ținut să se afișeze a fost cel al Franței. […] Venit la București după o escală la Moscova și una la Varșovia, Charles de Gaulle a fost auditorul perfect pentru declarațiile lui Ceaușescu în favoarea desființării blocurilor politico-militare […].” (I. A. Pop, I. Bolovan, Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova)

Pornind de la aceste surse, răspundeți la următoarele cerințe: