Subiectul I, A. 8.

Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde la cerințele formulate.

Textul 2 O probă deosebit de dificilă a fost cea de-a 15-a a concursului hipic de la Varșovia, la care eram înscriși din oficiu – pentru „Premiul Învingătorilor” – primii trei clasați în probele disputate anterior, astfel că la start s-au prezentat cei mai buni călăreți și cai care evoluaseră pe parcursul a 12 zile de concurs. Dintre români au concurat doar doi călăreți: Toma Tudoran cu calul Rayon de Soleil și subsemnatul. De partea cealaltă erau majoritatea așilor germani, francezi și polonezi. Lupta se anunța foarte grea, mai ales că ploua neîntrerupt de cinci zile. Terenul de concurs și cel de încălzire se transformaseră într-o mlaștină în care picioarele cailor se afundau până peste glezne, iar noroiul lăptos ne stropea, împroșcând totul în jur. Ajuns la teren, eram convins că juriul concursului va interzice disputarea unei probe atât de grele pe o asemenea pistă desfundată și pe o ploaie care nu mai contenea. Călăreții și caii stăteau zgribuliți, care pe unde putea, și nimeni nu mai era dispus să încalece pe o astfel de vreme. Deoarece regulamentul nu permitea întreruperea concursului, s-a anunțat la megafoane că, după o prealabilă recunoaștere a parcursului de către participanți, proba se va disputa în orice condiții. Nimănui nu-i venea să creadă, dar hotărârea era luată, ceea ce i-a determinat pe mulți dintre concurenți să nu participe. [...] Proba începuse și deja câțiva călăreți alergaseră, printre ei aflându-se și Toma Tudoran, care, după un parcurs executat într-un timp excelent și având doar o dărâmare, avea să se claseze pe locul al treilea (!). Îmi mai rămăseseră numai zece minute pentru a-mi pregăti calul și, deși nu se mai vedea iarba, totul fiind acoperit de apă, [...] eram gata de luptă cu... ploaia, noroiul și obstacolele. Faptul că, până să intru în concurs, niciun concurent nu terminase proba cu zero puncte penalizare m-a ambiționat să fac totul spre a realiza ceea ce nimeni nu reușise până atunci. Nu cred ca în cei 650 de metri ai parcursului să fi respirat și eu, și Jolka mai mult de cinci-șase ori în viteza în care am alergat. Cu un simț extraordinar al obstacolului, Jolka prindea bătăi excelente, strângea picioarele, își arcuia șira spinării și gâtul în timpul săriturilor cum nu m-aș fi așteptat. În paranteză fie spus, din cauza greutății lui, calul se teme de căzăturile care i-ar provoca neplăceri și, de aceea, pe terenurile alunecoase aleargă și sare mult mai atent. Spiritul lui de conservare se manifestă cu atât mai puternic, cu cât condițiile în care este pus să parcurgă un traseu cu obstacole sunt mai grele. De fapt, majoritatea accidentelor pe care le fac caii se produc nu la obstacolele mari, ci la cele mai mici, la care atenția este mai redusă; de aceea, când un cal a ajuns să participe pe obstacole de categoria grea (1,50 – 1,60 metri), nu este recomandabil să fie pus în situația de a mai sări în probele de categorii inferioare. Revenind la cursa Jolkăi în „Premiul Învingătorilor”, trebuie să spun că în zborul ei peste obstacole nu a atins niciunul, ceea ce m-a plasat până în acel moment pe primul loc. Vă închipuiți prin ce emoții am trecut în continuare, când urmăream din tribună evoluțiile celor care alergau după mine... Felix Țopescu, 30 de ani în șa