Academos
  1. Subiecte
  2. Bacalaureat
  3. Informatică mate-info, C
  4. 2023 model
  5. Subiectul al III-lea, 3. a)

Subiectul al III-lea, 3. a)

Bacalaureat 2023, Informatică mate-info, C, model de subiect.

O pereche de numere naturale (x,y) se numește p-ordonată dacă x și y au paritate diferită, cu x>y, sau dacă x și y au aceeași paritate. Exemplu: (7,4), (8,7), (7,9) sunt perechi p-ordonate, dar (7,8), (8,9) nu sunt perechi p-ordonate.

Un șir, format din 2·n numere naturale, se numește p-ordonat dacă perechile de forma (x,y) sunt p-ordonate, pentru orice x, dintre primii n termeni ai șirului, și orice y, dintre ultimii n termeni ai șirului. Fișierul bac.txt conține numere naturale din intervalul [0,10⁶]: pe prima linie un număr nenul, n, iar pe a doua linie un șir de 2·n numere, separate prin câte un spațiu. Se cere să se afișeze pe ecran mesajul DA, în cazul în care șirul aflat în fișier este p-ordonat, sau mesajul NU, în caz contrar. Proiectați un algoritm eficient din punctul de vedere al timpului de executare și al memoriei utilizate.

Exemplu: dacă fișierul are unul dintre conținuturile de mai jos, se afișează pe ecran mesajul DA.

5 22 37 21 8 15 2 3 14 4 5

5 22 36 20 8 14 44 42 4 2 5

Cerința

2 puncte

Descrieți în limbaj natural algoritmul proiectat, justificând eficiența acestuia. (2p.)

Arată baremul

a) Pentru răspuns corect - 2p. -coerență a descrierii algoritmului (*) - 1p. -justificare a elementelor de eficiență - 1p.

(*) Se acordă punctajul chiar dacă algoritmul ales nu este eficient. O soluție posibilă determină, pe măsura citirii datelor, cel mai mic număr par (p1), respectiv cel mai mic număr impar (i1), dintre primele n numere din șir, precum și cel mai mare număr par (p2), respectiv cel mai mare număr impar (i2) dintre ultimele n numere din șir. Inițial, p1=i1=1000001, p2=i2=-1. Șirul are proprietatea cerută dacă p1>i2 și i1>p2

Același item în alte lucrări

Sesiuni de examen

2026
2025
2024
2023
2022
2021

Simulări, modele de subiect și subiecte de rezervă

2026
2025

Toate variantele itemului Subiectul al III-lea, 3. pe o singură pagină

Exersează zilnic cu Academos

Aplicația pentru Evaluarea Națională și Bac. În curând pe:

  • App Store
  • Google Play