Subiectul al II-lea

Radu Comșa, oprit în ușă, îi căuta cu ochii peste mese. Când zări mâna colonelului ridicată, făcu semn că i-a văzut. Era însoțit de un om în haine castanii, vărgate, decolorate pe umeri, cu fața ascunsă de umbra unei panamale* demodate, cu borurile foarte largi. - E cu un tip! anunță unchiul Pol. Tonul acestei constatări lămurea îndestul că, după aparență, colonelul îl categorisise printre indivizii de la periferia umanității, care nu prezintă niciun interes pentru neamul Vardarilor. Tipul voia să se despartă și, din gesturi, se înțelegea că Radu Comșa stăruia să-l târâie după dânsul. - Dar e domnul Probotă! strigă Mihai, recunoscându-l și sărind de pe scaun. Mă duc să-l aduc!... Virgil Probotă, coleg de școală și prieten al lui Radu Comșa, dascăl de științe la un liceu din Capitală, fusese, ca student, preceptorul* Luminiței și al lui Mihai. Cu toată sarcina ingrată de a iniția doi copii răsfățați în tainele trigonometriei, în legile lui Newton și paragrafele lui Tacit, lăsase foștilor elevi amintirea unui om cu multe ciudățenii și stângăcii, amuzant de deformat, până la pedanterie, de învățătură, dar de o largă înțelegere și de o pasionată dragoste a cărților.

Cezar Petrescu, Întunecare

*panama – pălărie făcută dintr-o țesătură ușoară *preceptor – persoană însărcinată cu educarea și instruirea particulară a unui copil