Casa de la Snagov a sculptorului Crudu. Un hol mare. [...]
MANOLE (singur, s-a prăbușit într-un fotoliu cu schițele risipite lângă el. După o clipă se apleacă cu greu și începe să le strângă. Și le așază pe genunchi, trecându-și palma peste ele cu un gest de mângâiere. Apoi se ridică brusc, scrâșnind cu furie.): Idiotule! Idiotule!
(Și pe această invectivă*, deschide larg ușile atelierului. Îl vedem apucând un ciocan și o daltă. Apoi dispare din ochii noștri; prin geamul mat îi vedem bine silueta, lângă un bloc uriaș de piatră. Ridică ciocanul și lovește, o dată, de două ori, de trei ori. Apoi, ciocanul îi cade din mână. Reintră în scenă descompus, cu mâna pe inimă. Se târăște până la fotoliu. E țeapăn, respiră greu.)
MANOLE: N-o să mai pot lucra niciodată. Niciodată... (Din interior apare Cristina.)
CRISTINA: M-a trimis mama... (Dar, când îl vede mai bine, rămâne împietrită, speriată. Tăcere. Manole ridică ochii spre ea și o privește un timp, care pare nesfârșit.)
Horia Lovinescu, Moartea unui artist
*invectivă – jignire, injurie
Cerința
10 puncte
SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul de mai jos.
Notă
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuația – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.
Arată baremul
Reguli generale:
SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)
Conținut – 6 puncte
– prezentarea rolului notațiilor autorului în fragmentul dat
• prezentare adecvată și nuanțată, prin evidențierea rolului notațiilor autorului (de exemplu: indicare a unor detalii scenografice, caracterizare a personajului, menționare a coordonatelor spațiale etc.) – 6 puncte/prezentare ezitantă a rolului notațiilor autorului – 3 puncte/simpla precizare a rolului notațiilor autorului – 1 punct
Redactare – 4 puncte
– utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct (0 – 1 greșeli – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte); punctuația – 1 punct (0 – 1 greșeli – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte)
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.