Subiectul al II-lea

Casa de la Snagov a sculptorului Crudu. Un hol mare. [...]

MANOLE (singur, s-a prăbușit într-un fotoliu cu schițele risipite lângă el. După o clipă se apleacă cu greu și începe să le strângă. Și le așază pe genunchi, trecându-și palma peste ele cu un gest de mângâiere. Apoi se ridică brusc, scrâșnind cu furie.): Idiotule! Idiotule! (Și pe această invectivă*, deschide larg ușile atelierului. Îl vedem apucând un ciocan și o daltă. Apoi dispare din ochii noștri; prin geamul mat îi vedem bine silueta, lângă un bloc uriaș de piatră. Ridică ciocanul și lovește, o dată, de două ori, de trei ori. Apoi, ciocanul îi cade din mână. Reintră în scenă descompus, cu mâna pe inimă. Se târăște până la fotoliu. E țeapăn, respiră greu.) MANOLE: N-o să mai pot lucra niciodată. Niciodată... (Din interior apare Cristina.) CRISTINA: M-a trimis mama... (Dar, când îl vede mai bine, rămâne împietrită, speriată. Tăcere. Manole ridică ochii spre ea și o privește un timp, care pare nesfârșit.)

Horia Lovinescu, Moartea unui artist

*invectivă – jignire, injurie