Subiectul al II-lea

Adevărat copil năzdrăvan! Din pricina lui nu se puteau odihni cinci mahalale. Nu era zi de la Dumnezeu în care părinții să nu se pomenească acasă cu vreo plângere: „Tecuță a spart capul fetei mele! Tecuță mi-a spart un geam! Tecuță a legat o tinichea de coada lui Samurache! Tecuță mi-a omorât un porumbel cu o piatră!” [...] Drept vorbind, însă, vina nu era numai a micului Tecuță, care, firește, la șapte ani nu putea să fie înțeleptul Solomon. Mai erau vinovați și părinții: le intrase-n cap că Tecuță al lor are apucături militărești și-l lăsau să facă tot ce-i trăsnea prin cap, numai să nu-și dezmintă viitorul. [...] Așa și cu Tecuță. Toată dragostea lui de copil era să se joace de-a soldații. La Anul Nou, la ziua lui, la toate zilele mari nu cerea decât jucării soldățești: - Tată, mie să-mi iei o pușcă! Să-mi iei un tambur-major*! Cumpără-mi o cutie cu soldați... Și, peste trei zile, jucăriile ajungeau ferfeniță: de pușcă rămânea numai țeava, tamburul ajungea fără căciulă, soldații fără nasuri. Atunci începea devastarea geamurilor vecine, tinichelele de coada lui Samurache...

Anton Bacalbașa, Moș Teacă *tambur-major – subofițer care conduce o fanfară militară