Academos
  1. Subiecte
  2. Evaluarea Națională
  3. Limba română
  4. 2025 specială
  5. Subiectul al II-lea

Subiectul al II-lea

Evaluarea Națională 2025, Limba română, sesiunea specială.

Textul 1

Cristea Busuioc era un român năzdrăvan. El umbla cu plutele de la șaisprezece ani și încă de pe-atunci se arătase mai altfel decât ceilalți. Când ajungeau la Dunăre, ceilalți își luau traista, toiagul și-o porneau. El zăbovea pe mal. Cunoștea Bistrița, cunoștea Siretul ca și cum apele acestea ar fi șerpuit prin ograda sa. În fața Dunării rămânea mirat. - Unde se duc? se întreba, privind corăbiile și vapoarele. [...] Își lăsase barbă, iar părul de la tâmple îi încărunțea. Era flăcău la douăzeci și cinci de ani. [...] Dar, cu toate acestea, cât ținea valea Bistriței, Cristea Busuioc rămânea cel mai bun plutaș. Lumea îl socotea oleacă sărit, oleacă năzdrăvan. [...] Așa se făcea că la acest sfârșit de mai, cu cerul înnorat, când ceilalți abia soseau la gura Siretului, el cobora a doua oară, aducând doi pini înalți, cum îl rugase acum șase săptămâni, în portul Galațiului, căprarul* Ieremia, cunoscut de la Grivița, unde regimentele lor luptaseră cot la cot împotriva pașei Osman. [...] Așa se hotărî să coboare până la Sulina, drum încă neîncercat de vreun plutaș. Fârtații lui de pe țărm îl urmăreau din ochi și-l căinau amar: - Zăltat* rău! Pesemne vrea să se sfârșească, s-a săturat de trai. Dar iată că pluta, în loc să se piardă în vârtejuri, să se dea peste cap, merse pieziș până la firul apei, săltând ușor pe val, iar acolo se roti supusă și porni spre Galați. Cristea Busuioc stătea la partea ei din urmă și o mânuia, trăgând de frânghiile pânzei, luptându-se cu cârma, cu îndrăzneală și pricepere de vechi marinar. Nu de pomană privise el ani și ani corăbiile străine care se duceau la vale sau urcau la deal! Nu-i spusese nimeni o vorbă, nimeni nu-i dăduse un sfat, dar tot uitându-se așa la ele, le dibuise rosturile ascunse și-acum le folosea. [...] Iacă în ce chip naviga la vale Cristea Busuioc, spre uimirea pescarilor, a grădinarilor și a celorlalți oameni aflați pe uscat. Unii chiuiau, alții își aruncau căciulile pe sus, alții căscau gura și se minunau: se întâmpla prima oară ca o plută să meargă pe Dunăre, de parcă ar fi fost barcaz*. Uneori întâlnea vapoare sau remorchere cu convoaie de șlepuri care urcau la deal. Căpitanii trăgeau de fluier speriați, dar pluta îi ocolea cum ocolea grindurile, răgăliile și buștenii duși de ape, iar plutașul își scotea căciula, salutându-i pe căpitani cu buna-cuviință a lui de țăran. Așa trecu pe la Galați, trecu de Cotul Pisicii, o luă spre răsărit, lăsă Tulcea într-o parte și se duse pe brațul de mijloc al Dunării. [...] Și deodată, în fața plutașului, se deschise un hău înspumat. Gemea marea, amestecându-și apele cenușii cu apele vinete ale cerului adumbrit, iar Cristea Busuioc o privea buimac. [...] Plutașul se prăvăli în apă cu spuma valurilor fierbând peste cap, dar nu-și pierdu cumpătul, ci porni să înoate spre mal. Câțiva oameni alergau speriați în întâmpinarea sa. Pe cel din frunte, mai înalt, ciolănos și rășchirat, ar fi zis că-l știe de undeva. Să juri că-i căprarul Ieremia întâlnit la Galați. - Tu erai, măi Busuioace? strigă lunganul, oprindu-se țeapăn, când fu la vreo zece pași. - Eu, dom’ căprar! Iacă, ți-am adus pin de catarg! [...] Ceva mai sus se ridica o corabie, prima corabie pe care o vedea trasă pe uscat, și el, fără să se mai uite la nimeni, cu apa șiroindu-i pe trup, mustind în opinci, porni către ea. [...] Întorcându-se din port, Anton Lupan fu mirat să vadă între ai săi un străin. - El e omul de care ți-am vorbit, domnule, îl lămuri Ieremia. Eu îi spusesem să lase pinii la Galați și să ne dea de veste prin cineva, da’ uite că ni i-a adus la nas!... [...] - Am auzit că plecați pe mări, domnule, zise arătându-și pieptul voinic. Iacă, nu-ți cer nicio plată pe lemnul adus și mă leg să-ți fiu de folos și cu ascultare la tot ce mi-i porunci, numai ia-mă și pe mine!

Radu Tudoran, Toate pânzele sus!

*căprar – grad militar *zăltat – aiurit, trăsnit *barcaz – ambarcațiune pescărească, barcă cu pânze

Cerința

20 de puncte

SUBIECTUL AL II-LEA (20 de puncte)

Scrie o compunere, de minimum 150 de cuvinte, în care să îl caracterizezi pe Busuioc, personajul din textul lui Radu Tudoran.

În scrierea compunerii, vei avea în vedere: − notarea a două date de identificare a personajului (vârstă, ocupație, portret fizic etc.); − prezentarea, prin câte o secvență comentată, a două trăsături morale ale personajului; − precizarea a două mijloace de caracterizare diferite, prin care se evidențiază trăsăturile morale prezentate; − corelarea unei valori personale cu una dintre valorile personajului.

Punctajul pentru compunere se acordă astfel: • conținutul compunerii – 12 puncte; • redactarea compunerii – 8 puncte (marcarea corectă a paragrafelor – 1 punct; coerența textului – 1 punct; proprietatea termenilor folosiți – 1 punct; corectitudinea gramaticală – 1 punct; claritatea exprimării ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; respectarea normelor de punctuație – 1 punct; lizibilitatea – 1 punct).

Notă! Compunerea nu va fi precedată de titlu sau de motto. Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea are minimum 150 de cuvinte și dezvoltă subiectul propus.

Arată baremul

Reguli generale:

SUBIECTUL AL II-LEA (20 de puncte)

Conținutul compunerii – 12 puncte − câte 1 punct pentru notarea oricăror două date de identificare a personajului (vârstă, ocupație, portret fizic etc.) 2 x 1 punct = 2 puncte − câte 3 puncte pentru prezentarea fiecărei trăsături morale prin câte o secvență comentată 2 x 3 puncte = 6 puncte • câte 1 punct pentru precizarea oricăror două trăsături morale (de exemplu: curajul, istețimea etc.) – 2 x 1 punct = 2 puncte • câte 2 puncte pentru prezentarea fiecărei trăsături precizate prin câte o secvență comentată (comentare adecvată – 2 puncte; citare sau încercare de prezentare – 1 punct) – 2 x 2 puncte = 4 puncte − câte 1 punct pentru precizarea oricăror două mijloace de caracterizare diferite, prin care se evidențiază trăsăturile morale prezentate (de exemplu: caracterizare indirectă, prin fapte; caracterizare indirectă, prin relația cu celelalte personaje; caracterizare directă, de către alte personaje etc.) 2 x 1 punct = 2 puncte − corelarea unei valori personale cu una dintre valorile personajului 2 puncte • identificarea unei valori – 1 punct • corelarea valorii – 1 punct

Redactarea compunerii – 8 puncte – marcarea corectă a paragrafelor: în totalitate – 1 punct; parțial – 0 puncte 1 punct – coerența textului: în totalitate – 1 punct; parțial – 0 puncte 1 punct – proprietatea termenilor folosiți: 0-1 greșeli – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte 1 punct – corectitudinea gramaticală: 0-1 greșeli – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte 1 punct – claritatea exprimării ideilor: în totalitate – 1 punct; parțial – 0 puncte 1 punct – ortografia: 0-1 greșeli – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte 1 punct – respectarea normelor de punctuație: 0-2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte 1 punct – lizibilitatea 1 punct

Notă! Compunerea nu va fi precedată de titlu sau de motto. Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea are minimum 150 de cuvinte și dezvoltă subiectul propus.

Același item în alte lucrări

Sesiuni de examen

2026
2025
2024
2023
2022
2021

Simulări, modele de subiect și subiecte de rezervă

2026

Toate variantele itemului Subiectul al II-lea pe o singură pagină

Exersează zilnic cu Academos

Aplicația pentru Evaluarea Națională și Bac. În curând pe:

  • App Store
  • Google Play