Academos
  1. Subiecte
  2. Evaluarea Națională
  3. Limba română
  4. 2026 iunie
  5. Subiectul al II-lea

Subiectul al II-lea

Evaluarea Națională 2026, Limba română, sesiunea iunie.

Textul 1

Țestoasa o adusese la redacție șeful tipografilor, într-o seară de toamnă. Zicea că o găsise pe aleea din fața tipografiei, când dădea să se suie în mașină și să vină după ultimele pagini ale ziarului. Cum broasca părea derutată și nu se clintea nici îndemnată cu vârful pantofului, tipograful o luase și-o adusese aici. [...]

Vreo doi reporteri, ultimii rămași atât de târziu la serviciu, i-au adus de afară, din rondurile de la marginea drumului, iarbă și frunze, ba chiar și petale portocalii, de crăiță. Broasca i-a refuzat, trăgându-și în carapace capul pestriț. Reporterii s-au plictisit repede, șeful tipografiei a dispărut și el. Când să stingă lumina și să plece acasă, Vladimir s-a aplecat și a apucat cu două degete carapacea rece în care se ghemuia un trup viu. A dus țestoasa acasă și așa a început totul.

În zilele următoare, broasca a refuzat orice fel de legume și fructe și a stat tot mai retrasă. Vladimir și-a dat seama că, de fapt, era o țestoasă de apă și, prin urmare, carnivoră. A umplut o cădiță de plastic, a lăsat-o să plonjeze acolo și i-a dat carne proaspătă, atent mărunțită. Țestoasa a prins viață. O vreme i-a mers bine așa. Apoi, când s-a făcut tot mai frig, s-a retras într-un colț al sufrageriei și a intrat în hibernare. Din când în când, Vladimir ridica perna îmbrăcată în pluș roșu cu care o acoperise și o privea. Când a venit primăvara și țestoasa a făcut iarăși ochi, i-a servit câteva mese zdravene, din bucățele de carne de pui și chiar de curcan, apoi a eliberat-o în pădure, pe malul iazului unde putea să trăiască o sută de ani fără să o mai deranjeze vreodată vreun om.

Vladimir locuia aproape de pădure. [...]

Cum lucra doar după-amiezile, Vladimir își petrecea diminețile fie în grădină, ascultând păsările, răsfoind vreo carte așezat pe treptele casei, fie hoinărind prin acest petic verde din preajma casei. Știa și cu ochii închiși harta nescrisă a acestui ținut, așa cum alții știu străzile și cele mai întortocheate alei din cartierul în care-au crescut. Poteci bătătorite, dizolvându-se după o vreme pe sub tufe înalte, dispărând cu totul și reapărând preschimbate mai departe, mult dincolo de locurile străbătute de cei câțiva rătăciți, subțiate acum, niște poteci fragile, greu de zărit, marcate de o singură pereche de pași, ai lui, dus și întors, primăvară, vară și toamnă. Povârnișuri și văi, luminișuri, buturugi înnegrite de ploi, albite de timp, acoperite pe-o parte de mușchi, pe toate le știa nu ca un om născut în ultima casă de la marginea orașului, ci ca o sălbăticiune, ca o jivină venită pe lume aici, în măruntaiele pădurii, desprinsă direct din contorsiunile vreunei rădăcini acum patru decenii, o prelungire însuflețită a unui lemn viu sau uscat, crescând și hrănindu-se cu aceste forme, miresme, nuanțe și foșnete. Uneori poposea într-un asemenea loc, se așeza pe un ciot sau se culca direct pe pământ printre arbori, privind cerul printre ramuri înalte, minute în șir sau chiar ceasuri, contemplând jadul* coroanelor vara, hașurile în cărbune ale crengilor iarna.

Iată ce nu știa nimeni despre corectorul de ziar Vladimir Pârvulescu.

Însă nu din pădure, ci din redacție au ajuns la el animalele următoare, cele pe care avea să le țină scurtă vreme acasă, până s-au întremat, pentru ca apoi să le elibereze. Un uliu păsărar adus chiar de patron dintr-o excursie. Biata pasăre se electrocutase când poposise pe niște sârme, avea aripile arse. L-au dus la cabinetul veterinarului de lângă ziar, i-au oblojit rănile și, după un timp, când uliului i-au crescut pene noi, l-au eliberat pe malul râului Argeș, în uralele celor prezenți.

Apoi a fost un stârc cenușiu, adus la redacție cu o Dacie vișinie de [...] un omuleț altminteri nesuferit, care-l găsise cu picioarele prinse în apele înghețate ale râului, la un început de iarnă. Cu stârcul a fost nebunie, se zbătea în mașină și putea să scoată ochii unui om dintr-o singură mișcare cu ciocul său lung. Însă acasă, păsăroiul se liniștise; îi plăcea să se plimbe pe verandă ca un domn îmbrăcat în frac care-și ține mâinile adunate la spate, mânca aproape orice îi dădea Vladimir – era înnebunit mai ales după ouă – și se culca extraordinar de devreme, astfel încât nu producea niciun deranj cât timp corectorul era la serviciu. Și el a fost eliberat pe râu, primăvara, iar fotografia lui a ocupat prima pagină a unui ziar făcut într-o duminică.

Veronica D. Niculescu, Mesteceni de hârtie

*jad – piatră semiprețioasă de culoare verde

Cerința

20 de puncte

SUBIECTUL AL II-LEA - 20 de puncte

Scrie, în 100-150 de cuvinte, rezumatul textului 1.

Punctajul pentru rezumat se acordă astfel: • conținutul rezumatului – 12 puncte; • redactarea rezumatului – 8 puncte (marcarea corectă a paragrafelor – 1 punct; coerența textului – 1 punct; proprietatea termenilor folosiți – 1 punct; corectitudinea gramaticală – 1 punct; claritatea exprimării ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; respectarea normelor de punctuație – 1 punct; lizibilitatea – 1 punct). Notă! Rezumatul nu va fi precedat de titlu sau de motto. Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care rezumatul are minimum 100 de cuvinte și dezvoltă subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL AL II-LEA - 20 de puncte

Conținutul rezumatului – 12 puncte − formularea ideilor importante, dovedind înțelegerea textului - 6 puncte ▪ formularea ideilor importante, menționarea personajelor, dovedind înțelegerea completă a textului – 6 puncte ▪ formularea ideilor importante, cu introducerea unor informații nesemnificative, menționarea personajelor, dovedind înțelegerea completă a textului – 4 puncte ▪ formularea ideilor importante, cu introducerea unor informații nesemnificative, menționarea selectivă a personajelor, dovedind înțelegerea parțială a textului – 2 puncte ▪ formularea unor idei lipsite de relevanță – 1 punct − prezentarea evenimentelor în succesiune logică: în totalitate – 2 puncte; parțial – 1 punct; lipsa logicii – 0 puncte - 2 puncte − respectarea regulilor unui rezumat - 4 puncte ▪ utilizarea persoanei a III-a – 1 punct ▪ prezentarea ideilor cu propriile cuvinte, fără utilizarea citatelor – 1 punct ▪ utilizarea verbelor la moduri și timpuri adecvate (0-2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) – 1 punct ▪ tonul neutru/obiectivitate – 1 punct

Redactarea rezumatului – 8 puncte – marcarea corectă a paragrafului/paragrafelor - 1 punct – coerența textului: în totalitate – 1 punct; parțial – 0 puncte - 1 punct – proprietatea termenilor folosiți: 0-2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte - 1 punct – corectitudinea gramaticală: 0-1 greșeli – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte - 1 punct – claritatea exprimării ideilor: în totalitate – 1 punct; parțial – 0 puncte - 1 punct – ortografia: 0-1 greșeli – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte - 1 punct – respectarea normelor de punctuație: 0-2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte - 1 punct – lizibilitatea - 1 punct Notă! Rezumatul nu va fi precedat de titlu sau de motto. Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care rezumatul are minimum 100 de cuvinte și dezvoltă subiectul propus.

Același item în alte lucrări

Sesiuni de examen

2026
  • iunie
2025
2024
2023
2022
2021

Simulări, modele de subiect și subiecte de rezervă

2026

Toate variantele itemului Subiectul al II-lea pe o singură pagină

Exersează zilnic cu Academos

Aplicația pentru Evaluarea Națională și Bac. În curând pe:

  • App Store
  • Google Play