Academos
  1. Subiecte
  2. Bacalaureat
  3. Limba română, profil real
  4. 2022 simulare
  5. Subiectul al II-lea

Subiectul al II-lea

Bacalaureat 2022, Limba română, profil real, simularea națională.

TABLOUL IV *S-a înserat, ca în orice zi de iarnă, devreme. Felinarul a fost aprins afară. În casă e o atmosferă plăcută, în care cuvântul pare mai armonios și mai plin de înțeles. Se poate întinde, mai ușor, o punte de la o inimă la alta.*

SCENA I MIOARA, STĂVĂROAIA *Mătușa și nepoata au băut cafele. Stau acum la masă, față în față, și caută în cești semnele norocului și ale nefericirii. Stăvăroaia, care a dormit după prânz, e binedispusă și pare mai tânără, dacă nu mai frumoasă. Mioara, dimpotrivă, e tristă și caută să-și ascundă ochii plânși. A rămas cu ceașca în mână și privirile în gol, în timp ce mătușa – cu o figură surâzătoare și comod instalată în fotoliu – îngână o frântură de romanță demodată.* STĂVĂROAIA *(râde îngânat, cu o jenă prefăcută)*: Ba nu zău, inimioară, că e nebună ceașca asta!

George Mihail-Zamfirescu, *Idolul și Ion Anapoda*

Cerința

10 puncte

SUBIECTUL al II-lea (10 puncte) Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul de mai jos.

Notă Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuația – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Arată baremul

SUBIECTUL al II-lea (10 puncte) Conținut – 6 puncte – prezentarea rolului notațiilor autorului în fragmentul dat • prezentare adecvată și nuanțată, prin evidențierea rolului notațiilor autorului (de exemplu: indicare a unor detalii scenografice, caracterizare a personajului, menționare a coordonatelor temporale sau spațiale etc.) – 6 puncte/prezentare ezitantă a rolului notațiilor autorului – 3 puncte/simpla precizare a rolului notațiilor autorului – 1 punct

Redactare – 4 puncte – utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct (0 – 1 greșeli – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte); punctuația – 1 punct (0 – 1 greșeli – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte)

În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Același item în alte lucrări

Sesiuni de examen

2026
2025
2024
2023
2022
2021

Simulări și modele de subiect

2026
2025

Toate variantele itemului Subiectul al II-lea pe o singură pagină

Exersează zilnic cu Academos

Aplicația pentru Evaluarea Națională și Bac. În curând pe:

  • App Store
  • Google Play