Textul 1
VII
Sură-i sara cea de toamnă; de pe lacuri apa sură
Înfunda mișcarea-i creață între stuf la iezătură*;
Iar pădurea lin suspină și prin frunzele uscate
Rânduri, rânduri trece-un freamăt, ce le scutură pe toate.
De când codrul, dragul codru, troienindu-și frunza toată,
Își deschide-a lui adâncuri, fața lunei să le bată,
Tristă-i firea, iară vântul sperios vo* creangă farmă –
Singuratece izvoare fac cu valurile larmă. […]
VIII
De treci codrii de aramă, de departe vezi albind
Ș-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.
Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt,
Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet;
Pare că și trunchii vecinici poartă suflete sub coajă,
Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă.
Iar prin mândrul întuneric al pădurii de argint
Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind;
Ele trec cu harnici unde și suspină-n flori molatic,
Când coboară-n ropot dulce din tăpșanul* prăvălatic,
Ele sar în bulgări fluizi peste prundul* din răstoace*,
În cuibar rotind de ape, peste care luna zace.
Mii de fluturi mici, albaștri, mii de roiuri de albine
Curg în râuri sclipitoare peste flori de miere pline,
Împlu aerul văratic de mireasmă și răcoare
A popoarelor de muște sărbători murmuitoare.
Mihai Eminescu, Călin (File din poveste), fragmente
*iezătură – baraj construit pentru a opri apa și pentru a forma un iaz
*vo – vreo
*tăpșan – loc neted, înclinat, mai ridicat; pantă
*prund – pietriș mărunt, amestecat cu nisip, care se găsește pe fundul și pe malul apelor
*răstoacă – loc, gârlă unde o apă este puțin adâncă
Cerința
20 de puncte
SUBIECTUL AL II-LEA (20 de puncte)
Scrie un text de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinți mesajul/o semnificație a textului selectat din Călin (File din poveste) de Mihai Eminescu.
În redactarea textului:
• vei preciza mesajul/o semnificație a textului, prin referire la temă;
• vei prezenta două elemente componente ale peisajului;
• vei interpreta două figuri de stil diferite, relevante pentru mesaj/semnificație;
• vei menționa o emoție exprimată/un sentiment exprimat în textul poetic, justificându-ți alegerea.
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul compunerii este la alegere.
Punctajul pentru compunere se acordă astfel:
• conținutul compunerii – 12 puncte;
• redactarea compunerii – 8 puncte (marcarea corectă a paragrafelor – 1 punct; coerența textului – 1 punct; proprietatea termenilor folosiți – 1 punct; corectitudinea gramaticală – 1 punct; claritatea exprimării ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; respectarea normelor de punctuație – 1 punct; lizibilitatea – 1 punct).
Notă! Compunerea nu va fi precedată de titlu sau de motto. Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea are minimum 150 de cuvinte și dezvoltă subiectul propus.
Arată baremul
SUBIECTUL AL II-LEA (20 de puncte)
Conținutul compunerii – 12 puncte
– precizarea mesajului/a unei semnificații a textului - 1 punct
– precizarea temei - 1 punct
– câte 2 puncte pentru prezentarea oricăror două elemente componente ale peisajului - 2 x 2 puncte = 4 puncte
o câte 1 punct pentru precizarea oricăror două elemente componente – 2 x 1 punct = 2 puncte
o câte 1 punct pentru prezentarea celor două elemente componente precizate (prezentare adecvată – 1 punct; încercare de prezentare – 0 puncte) – 2 x 1 punct = 2 puncte
– câte 2 puncte pentru interpretarea oricăror două figuri de stil diferite, relevante pentru mesaj/semnificație - 2 x 2 puncte = 4 puncte
o câte 1 punct pentru numirea celor două figuri de stil – 2 x 1 punct = 2 puncte
o câte 1 punct pentru interpretarea oricăror două figuri de stil diferite (interpretare adecvată – 1 punct; încercare de interpretare – 0 puncte) – 2 x 1 punct = 2 puncte
– menționarea oricărei emoții exprimate/a oricărui sentiment exprimat în textul poetic, cu justificarea alegerii făcute - 2 puncte
o menționarea oricărei emoții transmise/a oricărui sentiment transmis – 1 punct
o justificarea alegerii făcute – 1 punct
Redactarea compunerii – 8 puncte
– marcarea corectă a paragrafelor: în totalitate – 1 punct; parțial – 0 puncte - 1 punct
– coerența textului: în totalitate – 1 punct; parțial – 0 puncte - 1 punct
– proprietatea termenilor folosiți: în totalitate – 1 punct; parțial – 0 puncte - 1 punct
– corectitudinea gramaticală: în totalitate – 1 punct; parțial – 0 puncte - 1 punct
– claritatea exprimării ideilor: în totalitate – 1 punct; parțial – 0 puncte - 1 punct
– ortografia: 0 – 1 greșeli – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte - 1 punct
– respectarea normelor de punctuație: 0 – 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte - 1 punct
– lizibilitatea - 1 punct
Notă! Compunerea nu va fi precedată de titlu sau de motto. Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea are minimum 150 de cuvinte și dezvoltă subiectul propus.