Îmi plăcea să rămân ore întregi în fața barăcilor fotografilor, contemplând persoanele necunoscute, în grupuri sau singure, împietrite și zâmbitoare, în fața peisagiilor cenușii cu cascade și munți îndepărtați. Toate personagiile, prin decorul lor comun, păreau membrii unei aceleiași familii, porniți în excursie în același loc pitoresc unde se fotografiaseră unul după altul.
Într-un rând, într-o asemenea vitrină dădui peste propria mea fotografie. Întâlnirea aceasta bruscă cu mine însumi, imobilizat într-o atitudine fixă, acolo, la marginea bâlciului, avu asupra mea un efect deprimant.
Înainte de a ajunge în orașul meu, ea călătorise desigur și prin alte locuri, necunoscute mie. Într-o clipă, avui senzația de a nu exista decât pe fotografie.
M. Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată
Cerința
10 puncte
SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă în fragmentul de mai jos.
Notă
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuația – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.
Arată baremul
SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)
Conținut – 6 puncte
– prezentarea perspectivei narative în fragmentul dat
• precizarea tipului de perspectivă narativă: perspectivă de tip subiectiv – 2 puncte
• prezentarea perspectivei narative indicate, de exemplu: relatare la persoana I, naratorul este și personaj etc.: prezentare adecvată și nuanțată, prin ilustrare cu exemple din fragmentul dat – 4 puncte/prezentare ezitantă, prin raportare la fragmentul dat – 2 puncte/încercare de valorificare a fragmentului, simpla indicare a unor particularități ale perspectivei narative, fără raportare la fragmentul dat – 1 punct
Redactare – 4 puncte
– utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct (0 – 1 greșeli – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte); punctuația – 1 punct (0 – 1 greșeli – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte)
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.